MHELM Continuing Education Program

Susținerea proiectelor finale în cadrul Programului de formare continuă MHELM

Publicat: 11.03.2022

MHELMPrimii absolvenți ai Programului de formare profesională „Leadership și management în învățământul superior din Moldova” (Moldova Higher Education Leadership and Management – MHELM) și-au susținut proiectele finale. Evenimentul a avut loc în data de 9 martie curent la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, iar printre absolvenții acestui program sunt membri ai echipelor manageriale din cadrul instituției noastre și de la Universitatea de Stat din Moldova (USM). 

În deschidere, profesorul universitar Larisa Bugaian, coordonator național al proiectului MHELM, șefa Centrului Erasmus+ la Universitatea Tehnică a Moldovei, a menționat că evenimentul dat reprezintă etapa finală a proiectului, în care vor fi prezentate cele mai bune rezultate:

„Prin transpunerea acestor informații de actualitate în mediul universitar va fi posibil ca sistemul de învățământ superior din Republica Moldova să avanseze și, totodată, să aplice aceleași inovații introduse deja în sistemele educaționale din alte țări”, a declarat experta.

MHELMEchipa de lucru a USMF „Nicolae Testemiţanu” a venit cu două proiecte. Potrivit conferențiarului universitar Marcel Abraș, prorector pentru activitate socială, tema primului proiect – Evaluarea sistemului de achiziții publice din Republica Moldova – a fost determinată de faptul că „suntem într-o continuă achiziție de produse, servicii și de lucrări și este important s-o facem corect, conform legislației în vigoare”. Proiectul dat a inclus și un studiu de caz a unei proceduri de achiziții publice și ca rezultat s-a venit cu recomandări.

Cel de-al doilea proiect – Predarea, studierea în limbi străine în cadrul instituțiilor de învățământ superior – a scos în evidență importanța predării și învățării limbilor străine în universități, fenomen determinat atât de factori externi, cât și interni. Printre factorii externi se numără globalizarea, internaționalizarea procesului de studii, confirmarea competitivității la nivel național și internațional și prestarea unor servicii educaționale de calitate mai înaltă. Printre factorii interni ce influențează acest proces au fost enumerați sporirea nivelului de performanță al angajaților și competitivitatea interprofesională.

Din echipa de manageri ai USMF Nicolae Testemițanu fac parte conferențiarii universitari: Marcel Abraș, prorector pentru activitatea socială; Oleg Solomon, decan al Facultății de Stomatologie; Igor Cemortan, șef al Departamentului recrutare și documentare cetățeni străini; Pavel Banov, șef-adjunct la același department; Tatiana Porosencova, șef de studii Catedra de propedeutică stomatologică „Pavel Godoroja”, Sanda Buruiană, șef de studii Rezidențiat și asistentul universitar Oxana Sârbu, vicedecan la Facultatea de Medicina nr. 2, șef de studii la Disciplina Medicină Internă-Semiologie.

Reprezentanții USM au prezentat proiectele Digitalizarea raportării activităților didactice și Dezvoltarea programelor educaționale inovative pentru persoanele în etate. 

MHELMObiectivul cursului de instruire, desfășurat în format on-line, a fost fortificarea guvernării, planificării strategice și a managementului în universitățile din Republica Moldova, pentru a oferi suport în implementarea reformelor din sector prin sporirea leadershipului, competențelor și abilităților de management. Cursul a debutat la 6 octombrie 2021 și a cuprins patru module, iar diploma eliberată este echivalentul unei diplome de master (la momentul instituționalizării programului).

Instruirile au avut loc în cadrul proiectului Moldova Higher Education Leadership and Management – MHELM, implementat în consorțium cu alte șase instituții de învățământ superior din țara noastră (Universitatea Tehnică a Moldovei - coordonator național, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea de Stat din Cahul „Bogdan Petriceicu Hașdeu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Agrară de Stat din Moldova)  și trei universități partenere din Germania, Marea Britanie și România. 

Proiectul MHELM, finanțat de Programul european ERASMUS+ Capacity building in Higher Education, a fost lansat în luna noiembrie 2019 și se va încheia în noiembrie 2022. 

 

MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
usmf
MHELM
Leadership și management în învățământul superior din Moldova
Erasmus+
UE
proiecte

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00