conferința

In memoriam: Profesorul Vladimir Kant – somitate în domeniul medicinei sociale și a managementului sanitar

Published: 22.06.2022

RectorComunitatea academică a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a marcat cei 95 de ani de la naștere a profesorului Vladimir Kant, proeminent pedagog și savant, fost șef al Catedrei de igienă socială şi organizarea ocrotirii sănătății la Facultatea de Perfecționare a Medicilor, Om de stat și expert al Organizației Mondiale a Sănătății. Cu acest prilej, Catedra de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Sănătate Publică și Management a organizat o conferință comemorativă, în data de 10 iunie curent. 

În inaugurarea conferinței, rectorul Emil Ceban a menționat că profesorul Vladimir Kant avea calități neordinare, iar viața și activitatea sa servesc un exemplu demn de urmat pentru tinerele generații de medici specialiști. „Astăzi marcăm măreția acestei personalități, care a reușit să lase urme profunde nu doar în istoria sistemului de sănătate din republică, dar și în inimile și sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat talentul, inteligența, bunătatea sufletească, modestia și multe alte calități pozitive. De rând cu alți înaintași de vază, a participat la înființarea, păstrarea și dezvoltarea tradițiilor universitare și manageriale, preluate în continuare de discipolii săi. Moștenirea lăsată de profesorul Kant reprezintă o valoare inestimabilă pentru sistemul de sănătate publică. Scânteia gândurilor sale este sesizată și actualmente în asistența medicală primară, spitalicească și specializată, odată cu implementarea tehnologiilor informaționale în sistemul de sănătate”, a subliniat profesorul Ceban.

grejdianuOrganizatorul evenimentului, profesorul universitar Tudor Grejdianu, președinte al Asociației Sănătate Publică și Management, a punctat aspecte din activitatea multilaterală a savantului Vladimir Kant, menționând că „în destinul vieții sale nu a așteptat ca succesul să vină de la sine, obținând totul prin multă muncă și efort”. Totodată, profesorul a evidențiat și atitudinea extrem de responsabilă a prof. Vladimir Kant față de obligațiile profesionale și civice, inteligența și erudiția, dragostea pentru oameni și receptivitatea la orice problemă a lor, fapt ce i-au adus un respect deosebit. „O lacrimă a poporului, un suspin al medicinei naționale, care zace în sufletul fiecărui medic pe care l-a cucerit, în fiecare colț de țară pe unde a trecut, în fiecare spirit pe care l-a animat, în fiecare pagină pe care a scris-o”, a concluzionat profesorul Grejdianu referindu-se la Vladimir Kant. 

Potrivit conferențiarului universitar Elena Raevschi, șefa Catedrei de medicină socială și management „Nicolae Testemițanu”, acest eveniment are o semnificație majoră, deoarece „vine să exprime recunoștința noastră profundă față de distinsul înaintaș și să ne inspire un plus de siguranță pentru ziua de mâine”. 

KantProfesorul Dumitru Tintiuc, fost șef al Catedrei de medicină socială și management sanitar „Nicolae Testemițanu”, a remarcat trei lucruri despre profesorul Kant: stilul de lucru, metodele de cercetare propuse în pregătirea medicilor și umorul nesecat pe care îl remarcau discipolii săi. „Noi, cei care l-am cunoscut pe Vladimir Kant, suntem convinși că acest om ocupă un loc aparte în știința medicală pentru urmașii noștri cercetători”, a conchis prof. Tintiuc.

În opinia lui Mihail Ciocanu, profesor universitar, director al Institutului de Medicină Urgentă, Vladimir Kant a fost omul care i-a influențat destinul. „În primul rând, m-a determinat să aleg specialitatea Medicină socială și management sanitar, iar ulterior, mi-a oferit toată susținerea în procesul de scriere a tezei de doctor. De aceea, îl consider îndrumător în viața mea”.

 Acad. Ion Mereuță, profesor universitar la Catedra de oncologie, și-a început discursul cu două deducții: pe aici au trecut străbunii noștri, pe aici ne trecem și noi. Multă lume și puțini oameni, mulți profesori și puțini savanți. „Vladimir Kant a contribuit esențial la dezvoltarea sistemului autohton de sănătate. Timp de 10 ani, datorită pregătirii sale profesionale ca economist și contabil, Domnia Sa a sugerat idei cu referire la planificarea ocrotirii sănătății, analizei sistemice în organizarea ocrotirii sănătății, finanțării și formării bugetului. Dumnealui a inițiat cursul de pregătire a cadrelor în domeniul planificării și finanțării sistemului sănătății. Numele acestor personalități de talie mondială nu mor niciodată și această putere, ca putere ontogeneză, străbate orice în calea lor”, a concluzionat prof. Mereuță. 

La rândul său, Mihai Ciobanu, director al Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail”, a evidențiat autoritatea pe care o avea Vladimir Kant în fața tuturor, indiferent de ierarhie, iar aceasta se datora onoarei cu care ne reprezenta la toate conferințele internaționale sau la întruniri profesionale cu autoritățile statului: „Era o cinste să te afli alături de astfel de personalități ca Vladimir Kant”. 

Și profesorul universitar Ion Bahnarel, șeful Disciplinei de igienă, Departamentul Medicină Preventivă, a povestit că a avut onoarea să lucreze cu prof. Vladimir Kant în calitate de student, angajat al laboratorului științific al catedrei și la elaborarea proiectelor de legi. ,,Îl apreciez ca pe un om cu un înalt nivel de cultură și cunoștințe enciclopedice. Iubea lumea, emana o energie de vulcan și avea răbdarea unui munte, își creștea discipolii personal”, a constatat profesorul.

 

Vladimir Kant s-a născut la 14 iunie 1927 în oraşul Taşkent, Uzbekistan. Tatăl său, originar din Chişinău, agronom de profesie, a lucrat o perioadă într-o gospodărie agricolă din preajma Taşkentului. După cel de-al Doilea Război Mondial, conducerea R.S.S. Moldovenească îl invită să contribuie la renaşterea economiei ţării.

Între anii 1947-1952, Vladimir Kant își continuă studiile la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC, în prezent Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova). Științele exacte îl atrăgeau îndeosebi, fapt pentru care încă din studenție era preocupat de cercetările științifice, iar după ce a absolvit cu mențiune ISMC a fost recomandat ca inspector superior la Ministerul Ocrotirii Sănătății.

În perioada 1963-1968, când la conducerea Ministerului Sănătății vine savantul şi patriotul Nicolae Testemițanu, care semnează un ordin conform căruia Vladimir Kant, pe atunci șef al Secției de planificare și finanțe, este transferat în funcția de șef de curs la Facultatea de Instruire Postuniversitară, ulterior cursul este dezvoltat și la Catedra de sănătate publică și management sanitar. În calitate de șef de catedră a implementat în activitatea instructiv-didactică o abordare sistemică în instruirea postuniversitară a cadrelor de conducere din instituțiile medico-sanitare publice.

Activitatea în cadrul Ministerului Sănătății a fost un imbold pentru a aplica în medicină o direcție științifică nouă – utilizarea metodelor matematice, cibernetice și de modelare în economia, planificarea și dezvoltarea sistemului de sănătate din republică. 

În cercetările sale ulterioare, profesorul Vladimir Kant depune o muncă enormă în domeniul utilizării metodelor economico-matematice și de modelare în planificarea și dezvoltarea sistemului de sănătate din țara noastră. A îndeplinit și funcții responsabile de expert al Organizației Mondiale a Sănătății, expert în sănătate publică și management, membru al Societății Internaționale de Medicină Informatizată și Matematică Aplicată  în Planificarea Sistemelor de Sănătate ș.a.

Vladimir Kant și-a adus contribuția substanțială în organizarea serviciilor de sănătate publică la nivel național, precum și peste hotare – în Rusia și Mongolia. Drept rezultat, din februarie 1981 și până la sfârșitul vieții îndeplinește funcția de șef al Catedrei de organizare a ocrotirii sănătății pe lângă Institutul Central de Perfecționare a Medicilor din Moscova.

În calitate de profesor, Vladimir Kant și-a dedicat întreaga activitate informatizării, aplicării metodelor matematico-cibernetice în planificarea și dirijarea sistemului de sănătate, întru apărarea și promovarea sănătății populației, cu preponderență celei rurale, unde serviciile sanitare erau insuficiente.

Recunoscut drept un lider în activitățile pe care le desfășura, profesorul Vladimir Kant avea o gândire pozitivă, a promovat reformele din sistemul de sănătate, a participat sistematic la elaborarea strategiilor noi de dezvoltare atât în știință, cât și în managementul sanitar. Accepta ideile colegilor și încuraja elaborările noi pe plan didactic și managerial.

Una dintre lucrările fundamentale ale lui Vladimir Kant o constituie teza de doctor habilitat în științe medicale cu titlul „Fundamentarea și perspectiva satisfacerii necesităților populației rurale în asistența medicală” (după materialele RSSM, Chișinău, 1967), ce cuprinde întreg spectrul cercetărilor sale științifice. Totodată, încearcă să integreze într-o concepție unică cele două poziții complementare – planificarea strategică și analiza cibernetică-matematică.

În comun cu marii savanți și oameni de stat – Nicolae Testemițanu și Ion Prisăcari – a contribuit la dezvoltarea serviciilor medicale în țara noastră și a promovat  valorile educației ca fiind instrumentele fundamentale de aspirație socială. 

Rezultatele activității științifice ale distinsului prof. Vladimir Kant sunt reflectate în 215 lucrări știinţifice, inclusiv 12 monografii. Sub conducerea Domniei Sale au fost pregătite și susţinute patru teze de doctor habilitat și 17 teze de doctor în științe medicale.

Profesorul Vladimir Kant s-a stins din viață la 23 martie 1987.

Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
Kant
usmf
universitate
Vladimir Kant
comemorare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts