Savantul Alexandr Diordița - 90 de ani de la naștere

Published: 03.08.2017

Alexandru DiorditaSavantul Alexandr Diordița ar fi împlinit astăzi 90 de ani. S-a născut la 3 august 1927, în orașul Belgorod-Dnestrovsk, regiunea Odesa, în familia unui inginer-silvicultor. În virtutea profesiei tatălui său, familia Diordița a locuit în apropierea ocoalelor silvice din mai multe localități, printre care Olănești, Ismail, Ocnița, iar, într-un final, s-a stabilit la Chișinău.

Dragostea pentru carte și-a manifestat-o din copilărie, reușind să obțină rezultate remarcabile la învățătură. În 1945 a absolvit cu medalie de aur Școala medie nr. 3 din capitală și tot în același an a fost admis la Institutul de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC). A fost un student străduitor și dornic de a acumula cât mai multe cunoștințe, care a reușit să se afirme atât la cursuri, cât și în viața publică a Institutului.

După absolvirea cu mențiune a ISMC, în 1950 urmează studiile prin doctorat la Catedra de terapie facultativă, în 1958 susținând cu succes teza de doctor în științe medicale. Din 1961 a exercitat funcția de conferențiar, iar în 1967 devine șef al Catedrei de boli interne. Datorită erudiției, profesionalismului și spiritului înalt de responsabilitate, medicul, pedagogul și savantul Alexandr Diordița a contribuit substanțial la dezvoltarea serviciului terapeutic, precum și la pregătirea cadrelor calificate de medici, atât de necesari atunci sistemului de sănătate.

Datorită energiei creatoare și a capacităților deosebite de muncă, pe parcursul activității sale, a publicat peste 40 de lucrări științifice despre patologiile cardiovasculare, prin intermediul cărora a acordat un suport informativ substanțial medicilor și oamenilor de știință.

Alexandr Diordița a îmbinat cu succes munca de cercetare cu cea de deservire medicală  și activitatea obștească. Mulți ani a fost secretar științific al ISMC şi membru al administrației Societăților republicane și unionale ale terapeuților. Totodată, și-a îndeplinit onorabil funcția de secretar responsabil al revistei Здравоохранение.

Modest și exigent în același timp, s-a distins prin verticalilate și bunătate, fiind un model demn de urmat pentru colegii mai tineri. Amintirea sa se va păstra pentru totdeauna în inimile celor care l-au cunoscut, cu care a activat, apreciindu-l ca Om cu rare trăsături profesionale și sufletești.

Alexandr Diordița s-a stins din viață la 15 octombrie 1979.

 

Savantul Alexandr Diordița - 90 de ani de la naștere

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts