Implantul cohlear: actualităţi şi perspective

Published: 12.05.2017

DSC_4021Peste 250 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de surditate, iar conform unor date statistice, surditatea profundă bilaterală permanentă este depistată astăzi la doi nou-născuți dintr-o mie. Acest subiect a fost discutat astăzi, 12 mai, la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova în cadrul unei conferinţe ştiinţifico-practice cu genericul Implantul cohlear: actualităţi şi perspective.

 

În țara noastră, la Centrul Republican de Audiologie sunt monitorizați cca 1460 de copii, cu vârsta cuprinsă între 1-18 ani, cu diferite forme de surditate, iar cifra este în continuă creștere.

 

„Incidența dizabilității este una alarmantă”, a menționat viceministrul sănătăţii, Liliana Iașan. Conform declaraţiilor, în ultimii ani, în republică s-a constatat un progres evident în domeniul audiologiei, iar  cu suportul Belgiei și al guvernului japonez, au fost create condiții optime atât pentru procesul de diagnosticare, cât și pentru procedurile de depistare precoce în cadul Centrului Republican de Audiologie a Institutului Mamei și Copilului, Clinica Emilian Coțaga. Viceministrul a vorbit și despre elaborarea standardului național de screening audiologic a nou-născuților, aprobat prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 2001 din 14 martie 2017. Acesta va permite un diagnostic precoce și va spori șansele de reabilitare prin protezare auditivă cu implant cohlear.

 

DSC_4036Prezent la conferință, Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate științifică al USMF „Nicolae Testemițanu”, profesor universitar, dr. hab. șt. med., a relatat că surditatea copilului constituie o preocupare aparte a medicinei, deoarece, spre deosebire de adult, pierderea auzului la o vârstă fragedă influențează grav formarea intelectuală și psihologică a copilului. „Accesul la implantul cohlear înseamnă accesul la o viaţă normală, independentă, pentru că beneficiarul acestuia aude, respectiv poate vorbi, munci și deveni dintr-o persoană asistată, într-un contribuabil integrat în societate”, a menționat prorectorul Gheorghe Rojnoveanu.

 

Conform informațiilor oferite de Centrul Republican de Audiologie, anual se depistează cca 80-100 de cazuri noi de surditate, iar la evidență se află peste 2000 de copii, dintre care 40 sunt selectați pentru implant cohlear. Până mai ieri, copiii cu surditate profundă nu aveau nicio speranță de a mai putea auzi, de a se reabilita verbal şi, respectiv, de a se integra în viața socială și profesională. Datorită savanților Graeme M. Clark de la Universitatea din Melbourne și  Blake S.Wilson de la Universitatea Duke, SUA, și cu suportul companiilor Cochlear și Med-El, a fost creat și implementat implantul cohlear în țara noastră.

 

DSC_4025Printre invitaţii la conferință au fost: Denise Cafarelli Dees, directorul general al Academiei Cohleare din Belgia, profesorul universitar Dan Mârţu, conferenţiarul universitar Luminiţa Rădulescu, șef de lucrări ORL, Cristian Mârţu, dr. şt. med., medic specialist, Clinica ORL de la Spitalul de Recuperare din Iași, Sönke Martin, manager general al Fix Import Export SRL, România şi  Roxana Şerban, studentă-doctorandă.

 

Specialiștii au prezentat bune practici din experiența personală privind implantul cohlear, metodele de realizare, importanţa, efectele şi beneficiile acestuia, reabilitarea copiilor supuşi intervenţiei ş.a.

 

Manifestarea științifică a fost organizată de Catedra de otorinolaringologie a Universităţii noastre şi Asociația Științifico-Practică a Medicilor Otorinolaringologi din Republica Moldova.

[nggallery id=536]

 

Implantul cohlear: actualităţi şi perspective

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts