Stop denigrării serviciului medical de urgenţă 903!

Published: 08.02.2017

DSC_0513Pe parcursul anului 2016 au fost înregistrate 4391 de apeluri la serviciul de urgență, iar la sosirea medicilor, aceştia au refuzat să fie examinați și să li se acorde asistență medicală corespunzătoare. De asemenea, s-au înregistrat peste 6800 de solicitări, unde echipele 903 s-au deplasat la faţa locului, însă au constatat lipsa pacientului, astfel, fiind induse în eroare. Doar 27,9% dintre solicitările deservite în anul 2016 au constituit urgențe majore, care au necesitat intervenție imediată. Aceste cifre vorbesc despre o atitudine neglijentă față de misiunea acestui serviciu în Republica Moldova. În acest context, Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMP), susținut de Ministerul Sănătății, a organizat astăzi, 8 februarie 2017, un flashmob în faţa Blocului didactic central al Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”.

 

DSC_0542În pași de dans și cu multă dispoziție, 40 de elevi  de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” au îndemnat populaţia să înceteze discriminarea în adresa Serviciului de urgență 903. Prin sloganul Să oprim denigrarea serviciului medical de urgență 903, tinerii au încercat să sensibilizeze societatea privind schimbarea atitudinii față de cei care sunt disponibili să intervină la necesitate 24 de ore din 24. Inițial, tinerii au simulat  o situaţie de urgenţă, solicitând primul ajutor medical pentru un rănit. La fața locului s-au prezentat mai multe ambulanțe, iar după ce pacientul a fost preluat de o echipă de la Serviciul de urgență 903, elevii au încercat să demonstreze în ritm de dans cât de prompt și eficient acționează specialiștii CNAMP în cazurile critice. Totodată, elevii au venit cu diferite mesaje şi îndemnuri în ceea ce privește misiunea serviciului precum: Stăm de veghe 24/24, Salvăm vieţi, Nu efectuaţi solicitări false, Păstraţi-vă calmul când solicitaţi ambulanţa ş.a.

 

DSC_0552În ultima perioadă s-au înregistrat tot mai multe cazuri când serviciul medical de urgență este blamat și acuzat că medicii ajung cu întârziere la solicitări și este pusă în discuție competența lor profesională. Astfel, purtătorul de cuvânt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blanaru, a venit cu explicaţii: „Serviciul medical de urgenţă lucrează în condiţii extrem de grele şi atunci ei merită să fie respectaţi şi apreciaţi pentru munca lor, şi să nu fie blamaţi, aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă - acesta a fost mesajul pe care am vrut să-l transmitem populaţiei prin intermediul flashmob-ului de azi”.

 

„Lucrătorii medicali din cadrul acestui serviciu au fost întotdeauna în prima linie, gata să acorde ajutor medical în situații de pericol pentru sănătate. Pentru asta merită respectul, aprecierea și încurajarea noastră. Stop denigrării Serviciului de Urgență 903”, a scris Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, într-un mesaj pe reţelele de socializare.

 [nggallery id=480]

 

 

 Stop denigrării serviciului medical de urgenţă 903!

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts