evaluarea externă ENIC-NARIC

USMF „Nicolae Testemițanu” a participat la evaluarea externă în vederea alinierii Republicii Moldova la standardele europene de calitate în domeniul recunoașterii calificărilor

Publicat: 06.07.2022

 

evaluare externăUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a fost vizitată de un grup de experți internaționali – reprezentanți ai Regatului Țărilor de Jos și ai Bosnia și Herțegovina și ai Ministerului Educației și Cercetării (MEC) al Republicii Moldova în data de 30 iunie 2022, în contextul desfășurării procesului de evaluare externă în cadrul Rețelei europene a centrelor pentru informare și comunicare și centrelor naționale pentru recunoaștere academică și informare (ENIC-NARIC), la care participă țările semnatare ale Convenției de la Lisabona. 

Echipa administrativă a USMF „Nicolae Testemițanu” a fost reprezentată de prim-prorectorul Olga Cernețchi, Silvia Stratulat, șefa  Departamentului Didactic și Management Academic, Virginia Șalaru, șefa secției Managementul calității academice la același departament, Stela Adauji, șefa Departamentului Educație Medicală Continuă, Igor Cemortan, șeful Departamentului Recrutare și Documentare a Cetățenilor Străini. 

Prorectorul Olga Cernețchi a prezentat evaluatorilor procedurile aplicate pentru recunoașterea academică a calificărilor obținute peste hotare, a explicat procedura de recunoaștere a calificărilor acordate în regiunea Transnistria și a venit cu detalii despre recunoașterea perioadelor de studii în procesul de mobilitate sau transfer academic și a calificărilor profesionale obținute în diverse contexte pentru angajare în câmpul muncii. La rândul său, Igor Cemortan a prezentat etapele de documentare a cetățenilor care au făcut studii anterioare în una dintre țările semnatare a Convenției de la Lisabona. 

De asemenea, a fost abordat un subiect actual precum recunoașterea calificărilor persoanelor refugiate care nu sunt suficient documentate. În acest sens, Tatiana Gherștega, șefă de direcție la MEC, a informat audiența despre aderarea Republicii Moldova la proiectul european Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați și despre acțiunile ce urmează a fi realizate în colaborare cu Consiliul Europei pentru implementarea efectivă a instrumentului EQPR. Evaluatorii externi au apreciat colaborarea dintre USMF „Nicolae Testemițanu” și subdiviziunea responsabilă de recunoașterea calificărilor din cadrul Ministerului Educației și Cercetării, au pus în discuție calitatea cadrului normativ și consultanța oferită, precum  și domeniile în care se impune îmbunătățirea practicii naționale privind recunoașterea calificărilor. 

De remarcat că Republica Moldova este la prima evaluare externă în cadrul rețelelor ENIC-NARIC, la care participă țările semnatare ale Convenției de la Lisabona.

 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
 evaluarea externă ENIC-NARIC
usmf
Evaluare externă
Rețelei europene a centrelor pentru informare și comunicare și centrelor naționale pentru recunoaștere academică și informare
ENIC-NARIC
Convenția de la Lisabona
Pașaportul European al Calificărilor pentru Refugiați
evaluare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00