Start curățeniei de primăvară!

Publicat: 01.04.2017

16Studenții Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” au demonstrat încă o dată că sunt receptivi la acțiunile de responsabilitate socială. Pentru că sunt viitori medici și știu cât de important este un mediu curat pentru sănătate, cei cca 100 de tineri au participat sâmbătă, 1 aprilie la campania municipală Curățenia generală de primăvară.

 

Plini de forțe și înarmați cu dorința de a lichida toate gunoaiele ce le stau în cale, tinerii și-au dat întâlnire pe podul Viaduct, str. Natalia Gheorghiu, încă de la ora 9:00, după care au mers organizat în Parcul Valea Trandafirilor pentru a ajuta la salubrizarea acestuia.

 

Gheorghe Buruiană, președintele Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină a subliniat că studenții nu rămân nepăsători față de astfel de evenimente: „Este o responsabilitate pentru fiecare dintre noi să avem grijă de mediul în care trăim. Prin acțiuni de acest fel devenim mai responsabili și încercăm să le oferim și celor din jur un exemplu bun”.  

 

10

Menţionăm că activitatea a fost organizată de Pretura sectorului Centru, la iniţiativa Primăriei municipiului Chişinău, în vederea pregătirii pentru Sfintele Sărbători de Paşti.

 

Participarea la asemenea evenimente de salubrizare și înverzire a teritoriilor a devenit deja o tradiție pentru USMF „Nicolae Testemiţanu”. În acest context, venim cu un îndemn în adresa populației de a nu rămâne indiferenți și de a contribui la menținerea unui oraș curat!

 


[nggallery id=511]

Start curățeniei de primăvară!

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00