Promoția 2020 a depus Jurământul medicului și farmacistului de la distanță

Publicat: 25.06.2020

absolvențtiAbsolvenții Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au depus Jurământul medicului și a farmacistului, de la distanță, reieșind din situația epidemiologică din țară, provocată de noul tip de coronavirus. În mod solemn, liber și sub semnul onoarei, tinerii medici au promis să-și consacre viața în serviciul umanități cu devotament și dăruire profesiei, să-și exercite misiunea cu conștiință și demnitate, să păstreze cu sfințenie acest jurământ, onoarea și nobilele tradiții ale profesiunii medicale, întreaga lor viață.

În același format (de la distanță), rectorul Emil Ceban a felicitat tinerii medici și farmaciști, în numele Senatului și a întregii comunități academice, și a îndemnat tinerii să fie „proprii făuritori ai viitorului lor” și să nu uite niciodată că fac parte din marea familie a Almei Mater - instituția unde au trăit romantismul studenției, au acumulat cunoștințe substanțiale, au creat prietenii adevărate, au întemeiat familii și au trăit experiențe unice de viață. 

„Vă dorim multă sănătate, fericire, prosperare, încredere în forțele proprii și realizări frumoase pe tot parcursul activității profesionale. Uşile Almei Mater rămân deschise, deoarece profesia de medic și farmacist necesită educație profesională continuă, pe parcursul întregii vieți. Astfel, la toamnă, Vă așteptăm pentru continuarea studiilor în rezidențiat, pentru a fortifica sistemul de sănătate la noi acasă. Felicitări, tineri doctori și farmaciști!”, a conchis rectorul.

andrei tirbuLa rândul lor, reprezentanții absolvenților au rostit fiecare câte un mesaj de mulțumire. Andrei Tirbu de la Facultatea de Medicină nr. 1, din numele colegilor lui, a exprimat recunoștință celor care au reușit să aprindă în fiecare dintre ei dorința de a cunoaște și a însuși - PROFESORII. „Am avut parte de dascăli buni, care, asemeni unei lumânări, se mistuie pe sine însuși pentru a lumina calea altora și le mulțumesc pentru faptul că, pe lângă cursurile utile și captivante,  ne-au învățat principala lecție a vieții – cea de a fi OM”.

Galina PanușȘi Ana Grama, absolventa specialității Medicină preventivă, a remarcat că cei șase ani au fost „plini de emoții - ani deosebiți în care am cercetat lumea misterioasă a medicinei și am acumulat experiență. Peste ani vom uita stresul de la examene, trezirile matinale și nopțile nedormite, dar nu vom uita niciodată profesorii noștri pentru bunăvoința și lecțiile de viață. Ne închinăm în fața voastră, dragi profesori”.

„Cinci ani - atât a fost nevoie pentru a crește o nouă generație de medici, dornici de a se afirma, de a deveni specialiști de vază, cu nume și cu valori. Să tindem mereu să fim mai buni ca ieri, și, astfel, să fim cei care vom schimba viitorul acasă, pentru că părinții și buneii noștri merită să fie în mâini bune. Să rămânem OAMENI în orice circumstanțe și să fim mândri că suntem DOCTORI!”, a accentuat Galina Panuș, absolventa Facultatății de Stomatologie. 

Virginia SitarVirginia Sitari, absolventa Facultății de Farmacie, s-a declarat mândră de faptul  că a finalizat cea mai frumoasă Universitate. „Am încununat acești ani,  care s-au spulberat atât de repede, printre eprubete și reacții chimice, printre rădăcini și flori tămăduitoare, mojare și balanțe, printre nopțile nedormite, ca, într-un final, să obținem profesiile mult râvnite. De-acum încolo ne așteaptă pacienții și munca cu dragoste și dedicare, pentru că doar astfel vom trăi fără a simți că muncim vreodată”, a spus tânăra.

Absolventul Facultății de Medicină nr. 1, Abu Arar Naseem, a exprimat, în  numele studenților internaționali, gratitudinea și recunoștința pentru oportunitățile oferite cu generozitate de Universitate, și anume, pentru procesul educațional de calitate, ajustat la cele mai înalte standarde, pentru profesionalismul cadrelor didactice, abordările inovatoare și creative, precum și pentru calitățile omenești de excepție ale tuturor profesorilor. 

„Deși am început studiile într-un cadru lingvistic și cultural diferit, ne-ați ajutat să ne integrăm, ușor și rapid, în mediul universitar. Am acumulat  cunoștințe, deprinderi și abilități, ne-am format competențe de analiză și sinteză teoretică, precum și de aplicare a celor mai bune practici profesionale, fapt pentru care Vă mulțumim”, a accentuat absolventul. 

gheorghe plăcintă

Gheorghe Plăcintă, decanul Facultății de Medicină nr. 1, a menționat că Promoția 2020 este una simbolică și prin faptul că, în acest an, Universitatea noastră marchează 75 de ani ani de activitate și este prima promoție care a susținut  examenul de absolvire on-line - așa intrați în istorie. „Timpul a trecut repede, ați avut multe de învățat și multe mai aveți de învățat. De aceea, am fost și rămânem alături de voi, așa cum simbolizează numele Alma Mater.”

Angela Cazacu-Stratu, prodecană la Facultatea de Medicină nr. 1, specialitatea Medicină preventivă, de asemenea, a felicitat proaspeții absolvenți pentru rezultatele mult așteptate, visele împlinite, pentru pașii fermi pe care i-au făcut pentru a se apropia de nobila profesie de medic.

oleg solomon„Este un moment al bilanţului, dar şi al unui nou început, încărcat de emoţia și neliniştea despărţirilor și de prevestirea unor noi etape. Să aveţi încredere în voi şi să fiţi convinşi că ceea ce aţi realizat până în acest moment înseamnă enorm pentru viitoarea profesie. Să fiţi călăuziţi în viaţă de trei valori absolute pentru om: Adevărul, Binele şi Frumosul. Creați-vă propria viață cât mai demn!”, a îndemnat Oleg Solomon, decanul Facultății de Stomatologie. 

nicolae ciobanu„În toți acești ani, noi, cadrele didactice, v-am fost alături și v-am oferit tot ce am avut mai bun: cunoștințe, experiență, încredere în forțele proprii, dar și o părticică din sufletul și inima noastră! Și iată că acum eforturile noastre conjugate s-au materializat, au dat roadă. Sunt sigur că peste ani vă veți aminti cu nostalgie de anii studenției, pentru că în această perioadă ați trăit din plin, v-ați făcut prieteni fideli pentru toată viața, acestea fiind cele mai strânse, sincere și memorabile”, a declarat Nicolae Ciobanu, decanul Facultății de Farmacie.

Decanii au venit cu un mesaj și către părinții tinerilor absolvenți, accentuând că ei sunt cei care le-au oferit necondiționat ajutor spiritual și material, i-au încurajat să nu cedeze în fața greutăților și au făcut totul pentru ca cel mai îndrăzneț vis al copiii lor - de a deveni medici sau farmaciști - să devină realitate. 

Reamintim că, reieșind din situația epidemiologică din țară cauzată de noul tip de coronavirus, în anul curent studiile superioare medicale integrate au fost finalizate în regim on-line, examenul de absolvire constând, exclusiv, în susținerea unei singure probe pentru toate programele de studii, și anume, a tezei de licență. Tradițional, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, examenul de absolvire se desfășura în mai multe etape: atestarea deprinderilor practice, susținerea tezei de licență, examenul oral și examenul clinic, această modalitate de evaluare fiind o particularitate a învățământului superior medical și fiind considerat și un atu al universității noastre. 

Promoția 2020 a USMF „Nicolae Testemițanu” este reprezentată de 912 specialiști (Medicină - 630, Medicină preventivă - 33, Stomatologie 165, Farmacie - 84), dintre care 583 sunt autohtoni și 329 - cetățeni străini.

Depunerea Jurământului medicului și farmacistului este o condiție obligatorie pentru absolvenții Universității, care, atunci când primesc diploma de studii, semnează o declarație în acest sens. Pentru realizarea acestei bune practici în condiții de pandemie, instituția a fost susținută de echipa Media Show Grup, care a compilat videourile absolvenților într-un film, care va rămâne în istoria Almei Mater.

promoria 2020
absolventi usmf
andrei tirbu
abu amir
virginia sitari
galina panus
emil ceban
angela cazacu
nicolae cebanu
gheorghe plăcintă
oleg solomon
rectorat
rectorat
rectorat
promoria 2020
absolventi usmf
andrei tirbu
abu amir
virginia sitari
galina panus
emil ceban
angela cazacu
nicolae cebanu
gheorghe plăcintă
oleg solomon
rectorat
rectorat
rectorat
usmf
Depunerea Jurământului de medic și farmacist
promoția 2020
rector
absolvenți usmf
Emil Ceban
absolvenți
jurământ
medic
farmacist
on-line
distanță
Facultatea de Medicină nr. 1
facultatatea de stomatologie
Facultatea de Farmacie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00