opera de artă «О, человек»

Opere de artă în patrimoniul universitar

Publicat: 12.03.2024

 

opere ceramicăNoile tehnologii adesea pun în umbră patrimoniul rămas de la predecesori, ce merită a fi redescoperit, păstrat, valorificat și promovat. În acest scop, la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a fost reconstituită opera de artă «О, человек». Lucrarea – unică și de o valoare inestimabilă – are forma unui diptic (tablou alcătuit din două piese legate între ele ce se deschid ca o carte) și a fost executată în ceramică, în anul 1986, de către Louisa Ianţen – sculptor ceramist, maestru în arte din RSS Moldovenească.

Opera de artă redă o imagine alegorică a lumii noastre. În partea stângă a acesteia este înfățișată, în relief, figura lui Zeus privind pământul înflorit, ceea ce personifică mintea umană. Pe partea dreaptă este redată zeița Atena, cu fața distorsionată de furie privind globul incinerat, ceea ce reprezintă personificarea unei posibile catastrofe. Lucrarea a fost concepută şi realizată pentru expoziția republicană „Artiștii Moldovei în lupta pentru pace” (1986), iar în acest mod artista și-a exprimat protestul împotriva războaielor și a distrugerii a tot ceea ce este rezonabil și frumos, creat de-a lungul mileniilor pe planeta Pământ.

Luisa Ianţen s-a născut în data de 14 decembrie 1928 în Federaţia Rusă şi provine dintr-o renumită dinastie de artişti plastici. După absolvirea Școlii Superioare de Artă din Leningrad (Sankt Petersburg), în anul 1950 se stabilește la Chişinău, conform repartizării cadrelor. Autoarea a fost una dintre cei mai creativi şi productivi artişti ceramişti din acele timpuri. Împreună cu soţul său Eduard Saakov a creat şi a lăsat o bogată şi preţioasă moştenire țării noastre, dar, cu regret, doar câteva lucrări au rămas bine conservate. Capodoperele artistei plastice L. Ianţen se caracterizează printr-un ton emoțional accentuat, reflectă  o percepție individuală asupra lumii și conțin  un ansamblu de valori ale tuturor timpurilor: umanismul, spiritualitatea, armonia trupului și sufletului, înțelepciunea și cunoașterea. Cel mai cunoscut este panoul decorativ și monumental „Întâlnirea” din Palatul Republicii din Chișinău, ce reprezintă și actualmente cartea distinctivă a Moldovei. 

Pentru panourile din ceramică „Выезд” (1986) și „Укротительница” (1985) – instalate în incinta Circului de Stat din Chişinău, L. Ianţen și E. Saakov au fost apreciați cu medalii de aur ale Academiei de Arte a URSS. Louisa Ianţen a fost desemnată în Uniunea Sovietică, în repetate rânduri, drept cea mai bună ceramistă a anului. În 1980 a fost decorată cu medalia «За трудовую доблесть», iar în 1987 i-a fost acordat titlul de Artist Emerit al RSSM. De asemenea, ea a conlucrat cu mai mulţi oameni de creație celebri din ţara noastră, printre care și cu Grigore Vieru, în calitate de ilustrator de carte.

Lucrarea «О, человек» a fost donată Universităţii de Uniunea Artiştilor Plastici din Moldova. Până în anul 2015, dipticul putea fi admirat pe holul Blocului didactic nr. 1 „Leonid Cobâleanschi”, iar în timpul reparaţiei capitale a edificiului dat și în perioada ulterioară, tablourile în ceramică au fost depozitate.

opere de artăÎn anul 2022, la iniţiativa rectorului Emil Ceban, a fost iniţiată colaborarea între reprezentanţii Universității şi Mihail Orlov, arhitect, membru al Consiliului de administrare a Uniunii Arhitecţilor din Republica Moldova, care a confirmat autenticitatea operei creată de Louisa Ianţen, menționând că lucrarea merită a fi restaurată și pusă în evidență. Astfel, pe parcursul anului 2023 au fost întreprinse lucrări de restabilire şi valorificare a acestei opere de artă. Restaurarea a fost realizată de către ceramista Svetlana Şugjda, artist plastic, lector la Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, în baza unui acord cu USMF „Nicolae Testemiţanu” şi cu consimţământul fiicei maestrului – Iulia Ianţen-Curtu. În perioada aprilie-august 2023 au fost efectuate lucrări complexe de: curățare de impurităţi și spălare a tablourilor ceramice, modelare din argilă a părților lipsă (mulare, potrivire, ardere), lipire a pieselor desprinse ș.a. 

Pe lângă aceasta, au fost restaurate alte trei lucrări din gips, ce reflectă diverse ramuri ale medicinei: pediatrie, chirurgie, stomatologie, farmacie etc., şi o abstracţie cu imaginea Blocului didactic central al USMF „Nicolae Testemiţanu”. Compoziţiile au fost inspirate şi create în baza unor fotografii ce redau somităţile medicinei autohtone. În vederea restabilirii acestora, au fost efectuate procese de curățare a suprafețelor, extensii cu gips ale părţilor lipsă, șlefuire, nuanţare (reînnoirea culorii), consolidare a structurii cu gips. 

În luna octombrie 2023, tablourile ceramice și panourile din gips au fost expuse pe holurile Bibliotecii Ştiinţifice Medicale din Complexul Sociocultural Universitar. Lucrările de montare au fost realizate de experţi în lucrări de construcţie şi restaurare a clădirilor de patrimoniu. 

Toate procesele de valorificare a lucrărilor au fost coordonate de către specialiștii Bibliotecii Ştiinţifice Medicale şi ai Muzeului universitar, cu suportul rectorului Emil Ceban.

Menționăm că în Muzeul Centrului Farmaceutic Universitar „Vasile Procopişin” se păstrează șase lucrări ale autorului E. Saakov – farfurii din ceramică cu reprezentarea unor plante medicinale (analiza farmacognostică a produselor vegetale medicinale), create în anul 1982.

Olesea Dobrea, director adjunct,

Nona Şoroc, bibliotecară principală, 

Augustin Stepanov, bibliotecar principal, Biblioteca Științifică Medicală

opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
opera de artă «О, человек»
usmf
universitate
Biblioteca Științifică Medicală
operă de artă
«О, человек»
Louisa Ianţen
sculptor
maestru în arte
artă
maestru

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00