Ministrul sănătății Timofei Moșneaga ar fi împlinit 85 de ani

Publicat: 06.03.2017

Mosneaga_TimofeiFostul ministru al sănătății, Timofei Moșneaga ar fi împlinit astăzi, 6 martie - 85 de ani. În acest context, vă îndemnăm să răsfoim câteva file biografice...

 

S-a născut în satul Corjova, raionul Dubăsari. Studiile primare le-a urmat la școala din satul natal, iar cele secundare – la Școala Medie din Dubăsari. Între anii 1947-1950 a studiat la Școala de Felceri din orașul Bender, iar după absolvire - la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău (ISMC).

 

După obținerea diplomei de medic, în anul 1959, este admis la doctorat. În scurt timp după finalizarea studiilor, susține teza de doctor în științe medicale, ulterior, obține și titlul științifico-didactic de conferențiar.

 

În anul 1960 acceptă funcția de medic-șef al Spitalului Clinic Republican (SCR), fiind îndrumat de rectorul ISMC, Nicolae Testemițanu, care-și căuta un succesor. Timofei Moșneaga a activat în această funcție mai bine de patru decenii, contribuind la dezvoltarea acestei instituții. Spitalul vechi, amplasat în blocuri adaptate de după război, nu mai satisfăcea necesitățile populației de asistență specializată. Astfel, noul director a devenit preocupat de construcția unui nou spital. Au urmat zeci de drumuri pline de căutări și frământări prin mai multe țări și centre unionale. Într-un final, după nenumărate eforturi, Spitalul a fost dat în exploatare.

 

În scurt timp, în cadrul SCR, s-au deschis secții specializate pentru pacienții cu maladii somatice și chirurgicale, dotate cu tehnologii de tratament de ultimă oră, inclusiv metoda modernă de litotriţie a pietrelor renale. În blocul chirurgical au fost deschise secţiile de chirurgie gastrică, proctologie, chirurgie vasculară, cardiochirurgie pediatrică, chirurgie endoscopică. Departamentul de diagnostic medical a fost înzestrat cu utilaj performant, astfel, s-au organizat cabinete de tomografie prin rezonanţă magnetică nucleară, Laboratorul de imunologie clinică și cel bacteriologic, Secţia de angiografie a vaselor periferice şi cardioangiografie.

 

Calitățile de lider şi talentul organizatoric al medicului-șef Moșneaga, dar și omenia lui, au consolidat o echipă formată din circa 2500 de angajați, pe care-i cunoștea personal și se adresa fiecăruia pe nume. Avea un spirit deosebit de observație și urmărea cu atenție tot ce era nou în domeniu. Timofei Moșneaga a contribuit la crearea condiţiilor adecvate în cadrul SCR pentru desfășurarea activității didactice, științifice și clinice a 15 catedre a Institutului de Stat de Medicină din Chișinău.

 

Pentru proiectarea și realizarea noului edificiu al Spitalului Clinic Republican, medicului-șef Timofei Moșneaga, i-a fost decernat titlul de Laureat al Premiului de Stat (1982). În curând este ales deputat în Sovietul Suprem al URSS.

 

Între anii 1994-1997, Timofei Moșneaga a fost ministru al sănătății al Republicii Moldova. Și-a onorat această funcție cu demnitate și responsabilitate, dând dovadă de mult profesionalism, cultură medicală și atitudine civică. În anul 2003 Domnia Sa a fost distins cu titlul - Medic-șef de onoare al Spitalului Clinic Republican.

 

Prin activitatea sa a lăsat o amprentă adâncă în sistemul de sănătate, educând cu generozitate multe generații de medici. A fost un manager iscusit, un savant și un medic ilustru. A publicat cca 150 de lucrări științifice, inclusiv 3 monografii.

 

Pentru merite deosebite în activitatea profesională, Timofei Moșneaga s-a învrednicit de titlurile onorifice de Medic Emerit al RSSM, Medic al Poporului și a fost apreciat cu înalte distincţii de stat, printre care și Ordinul Republicii.

 

Timofei Moșneaga s-a stins din viață  la 1 iunie 2014.

 

Aleea savanților și medicilor iluștri,

Chișinău, 2015

Ministrul sănătății Timofei Moșneaga ar fi împlinit 85 de ani

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00