Instruirea mediciniștilor după model european

Publicat: 14.11.2016

DSC_8219_1Un grup de circa 50 de mediciniști, din anii IV-VI, precum și rezidenți, au participat, în perioada 9-11 noiembrie, la cursuri de intruire privind medicina respiratorie, terapia intensivă și bolile infecțioase, inclusiv tuberculoza, desfășurate la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Tinerii au fost ghidați de un grup de experți de la Universitatea din Lübeck, Germania, din care fac parte profesorii Christoph Lange, Holgher Maurer, Cordula Ehlers, Niklas Kohler, Maria Raili Noftz, Friederike Hammersen, Charlotte Runge, Ioana Olaru şi Anika Alberts, precum și cadre profesoral-didactice de la USMF „Nicolae Testemițanu”. Instruirile au fost organizate în contextul proiectului Reach-4-Moldova, realizat în cadrul unui parteneriat între Universitatea noastră și cea germană.

 

În cadrul acestor cursuri, care s-au desfășurat în limba engleză, mediciniștii au avut posibilitatea să-și îmbunătățească cunoștințele în domeniu, să învețe cum să realizeze o prezentare cât mai atractivă pentru public și cum să comunice cu audiența. Repartizați în echipe a câte trei persoane și fiind ghidați de un mentor - tinerii au pregătit câte o temă de cercetare, care au fost ulterior dezbătute în fața colegilor. În același context, ei au învățat cum să consulte diverse surse de informare, cum să gestioneze informația și cum să scrie o bibliografie. Și ultima zi de curs a fost una interactivă pentru mediciniști, care au participat la un concurs cu întrebări privind tratamentul unor maladii, cauzele apariției lor sau noutăți din domeniu etc.

 

 

DSC_8185Victor Botnaru, șef disciplină Pneumologie și alergologie, ne-a vorbit despre perspectivele de dezvoltare a medicinei respiratorii, a terapiei intensive și a bolilor infecțioase în țările înalt dezvoltate comparativ cu situația din Republica Moldova. „Prin aceste cursuri se încearcă a aduce standardele europene și mondiale cât mai aproape de studenți, ca aceștia să fie determinați să schimbe lucrurile în mai bine”, a menționat profesorul Botnaru.  

 

Prin participarea la instruiri, Cătălina Olaru, studentă în anul IV, Facultatea de Medicină nr. 1, pe lângă faptul că și-a îmbogățit cunoștințele de limba engleză, a învățat multe lucruri noi despre realizarea unei prezentări, analiza unei cercetări științifice, aplicarea noilor tehnologii în procesul de studii, interpretarea datelor - elemente esențiale în scrierea unei teze de licență. Tânăra a cunoscut persoane noi, cu viziuni moderne, fapt ce a încurajat-o să fie mai deschisă și mai curajoasă pe viitor.

 

DSC_8383Nicolae Gavriliță, student în anul IV, participă pentru prima dată la o conferință moderată de experți internaționali. Pasiunea pentru pneumologie i-a fost inspirată de profesorul său - Dumitru Chesov, asistent universitar la Disciplina de pneumologie. Medicinistul crede că în Republica Moldova încă este loc pentru dezvoltarea acestei specialități. Analiza temelor de cercetare și dezvoltarea unui mod de gândire cât mai profund și mai analitic au fost lucrurile care l-au impresionat și consideră că prin intermediul acestor cursuri se pot crea frumoase relații de colaborare, astfel încât standardele noastre să fie ajustate la cele europene.  

  

 

În cadrul unei întrevederi cu rectorul Ion Ababii, profesorul Christoph Lange, coordonatorul echipei de instruire, a menționat că finanțarea Proiectului REACH-4-Moldova se finalizează în anul 2017. În acest context, atât administrația Universității noastre, cât și expertul german s-au arătat interesați de continuitatea proiectului și de identificarea unor posibilități de extindere a acestuia.

 

  [nggallery id=444]

 

Instruirea mediciniștilor după model european

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00