inginerie risulară

Ingineria tisulară și nanotehnologiile – pe înțelesul elevilor

Publicat: 05.05.2025

inginerie tisularăCercetătorii Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” continuă să promoveze știința și inovația, prin interacțiuni directe cu elevii. Programul de activități este implementat în contextul unei campanii desfășurate de Academia de Științe a Moldovei și Academia Tinerilor din Moldova, cu sprijinul Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO). 

Recent, campania a ajuns în Gimnaziul din satul Biești, raionul Orhei, unde Tatiana Malcova, șefa Biobăncii, cercetătoare științifică în Laboratorul de chirurgie hepato-pancreato-biliară, asistent universitar la Catedra de chirurgie nr. 1 „Nicolae Anestiadi”, a desfășurat o sesiune interactivă cu peste 30 de elevi. Astfel, elevii au avut posibilitatea să afle care este tangența dintre știință și viața obișnuită, au descoperit domenii fascinante ale științelor biomedicale ce țin de regenerarea țesuturilor și au aflat despre testarea noilor tratamente în laborator, prin exemple de aplicare în medicina modernă. 

Ulterior, pe data de 30 aprilie, un grup de elevi de la gimnaziul menționat mai sus a vizitat Laboratorul de inginerie tisulară și culturi celulare al USMF „Nicolae Testemițanu”, unde au fost familiarizați cu procesul de cultivare și conservare a celulelor vii în laborator, pentru a avea acces la grefe și a fi implantate pacienților care suferă de defecte tisulare, și despre utilitatea imprimării 3D în procesul educațional și în practica medicală privind reconstrucția defectelor osoase. Elevii au fost ghidați de către profesorul universitar Viorel Nacu, șeful laboratorului, și de către cercetătorii științifici Vitalie Cobzac și Mariana Jian. În continuare, elevii au vizitat Muzeul de anatomie a omului, unde au învățat mai multe despre structura corpului uman și despre funcțiile sistemelor biologice.

Programul de promovare a științei va fi derulat pe tot parcursul anului 2025, având drept obiectiv dezvoltarea pasiunii tinerei generații pentru inovație, prin interacțiuni directe cu cercetătorii din Republica Moldova.

Sursa foto: AȘM

 

Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
Inginerie tisulară
usmf
universitate
medicina
cercetare
campanie
inginerie tisulară
nanotehnologii

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00