delegatie spring

Experți SPRING – în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”

Publicat: 24.02.2022

 

delegatie springO echipă de evaluatori – experți în cadrul proiectului „Stabilirea instrumentelor și a obiectivelor de revizuire pentru educația medicală” (SPRING) s-a aflat într-o vizită de lucru la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în zilele de 22 și 23 februarie curent.

Vizita delegației internaționale a avut loc în contextul implementării proiectului SPRING, derulat din luna noiembrie 2019 până în noiembrie 2022. Obiectivul proiectului este formarea abilităților de acreditare internațională a instituțiilor de învățământ medical superior, axându-se pe criteriile de recunoaștere și acreditare a școlilor medicale stabilite de Federația Mondială de Educație Medicală.

În prima zi, experții au avut o întrevedere cu echipa managerială a instituției, discuțiile fiind axate preponderent pe realizările USMF „Nicolae Testemițanu” sub aspectul acreditării internaționale și beneficiile proiectului SPRING în domeniul educației medicale și cercetării științifice pentru universitățile partenere.

emil cebanPotrivit rectorului Emil Ceban, USMF „Nicolae Testemițanu” este prima instituție de învățământ superior care, imediat după anii ‘90 a aplicat standarde europene și americane în procesul de instruire. Această acțiune a fost dictată și de faptul că tot mai mulți tineri din diferite țări erau interesați de a-și efectua studiile la universitatea noastră și, respectiv, era necesară ajustarea programelor la cerințele specifice țării de origine și sistemului medical local. „Au fost perioade când am avut 1700 de studenți din Israel, actualmente majoritatea sunt nativi din India și Statele Unite ale Americii. În prezent, studenții internaționali constituie aproape 50 la sută din numărul total de beneficiari de studii”, a informat rectorul. Aceasta permite Universității să se dezvolte continuu și să realizeze obiectivul de internaționalizare a proceselor de instruire și cercetare. În acest sens, grație unor proiecte și colaborări internaționale au fost lansate noi programe de studii: Optometrie, Asistență medicală generală, Tehnologie radiologică. La moment Universitatea deține acorduri de colaborare cu instituții de profil din 33 de țări, iar procesul de instruire medicală se desfășoară în patru limbi: română, rusă, engleză și franceză.

 Actuala echipă managerială, în conlucrare cu subdiviziunile universitare, au elaborat anul trecut Planul strategic de dezvoltare instituțională pentru următorii 10 ani, care include nouă obiective strategice, internaționalizarea instituției fiind unul dintre acestea. „În anul curent sperăm să obținem și acreditarea internațională a programelor de studii – un proiect ambițios la care lucrăm cu toții în această perioadă. De asemenea, încercăm să ținem pasul cu noua eră informațională, în contextul lansării programului guvernamental de digitalizare, inclusiv a sistemului de sănătate”, a punctat rectorul.

delegatie springMahmudzoda Khaiyom, director al Centrului de Dezvoltare Strategică și Management la Universitatea de Stat de Medicină „Avicena” din Tadjikistan, unul dintre experții SPRING, a calificat vizita delegației drept una amicală, oferindu-și  disponibilitatea de a acorda susținere și consultanță din experiența proprie pentru a continua dezvoltarea strategică instituțională. 

Pe parcursul celor două zile de lucru la universitatea noastră, delegația a avut întrevederi și interviuri cu decani, prodecani, șefi de catedre și cadre didactice, studenți și medici-rezidenți, care s-au axat pe aspecte ce țin de activitatea didactică și educațională, evaluarea și dezvoltarea programelor de studii, programelor de mobilitate academică, satisfacția beneficiarilor de studii, a cadrelor didactice și a angajatorilor (reprezentanții instituțiilor-medicale).

delegatie springProgramul experților străini a inclus și vizite de documentare la Clinica Universitară Stomatologică, Muzeul de Anatomie a Omului, Centrul de Evaluare Academică, Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală și la căminele studențești.

Proiectul SPRING este finanțat cu suportul Comisiei Europene prin intermediul programului ERASMUS+ CBHE și contribuie la implementarea priorității naționale a Republicii Moldova „Guvernarea, planificarea strategică și gestionarea instituțiilor de învățământ superior”. Acesta este al doilea proiect regional implementat în parteneriat cu universități din Republica Moldova, Georgia, Tadjikistan, Kazahstan, Belarus, Lituania și Bulgaria. 

 

 

 

delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie spring
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie SPRING
delegatie spring
usmf
Proiectul SPRING
acreditare
proiect
Erasmus+
vizita
evaluatori
experţi
delegație
Comisia Europeană

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00