Cooperare USMF și Shinshu

Eveniment de inițiere a cooperării între USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din Japonia

Publicat: 08.04.2022

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din JaponiaUniversitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și Universitatea Shinshu din Japonia își vor consolida relațiile de cooperare în domeniul învățământului superior medical. Acest fapt a fost menționat în cadrul unei întruniri on-line între reprezentanții universităților și ambasadorii țărilor reprezentante, care a avut loc astăzi, 8 aprilie.

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din JaponiaȘedința a fost deschisă de către rectorul Universității Shinshu, profesorul Soichiro Nakamura, care a salutat înalții oaspeți prezenți la eveniment. Acesta a evidențiat importanța întrevederii pentru ambele instituții de învățământ superior, fiind o nouă etapă de colaborare.        

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din JaponiaÎn discursul său, rectorul USMF ,,Nicolae Testemițanu”, profesorul Emil Ceban, a menționat că această întrevedere reprezintă un pas important în fortificarea relațiilor de cooperare, care au fost inițiate cu mult timp în urmă pe segmentul Neurochirurgie. „La acest moment este oportun să dezvoltăm relațiile pe un spectru mai larg de domenii ale medicinei și farmaciei, având deja o experiență și știind exact necesitățile și posibilitățile ambelor instituții. Pentru Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu experiența, valorile și cultura Universității Shinshu reprezintă un exemplu elocvent de activitate instituțională”, a declarat rectorul Ceban.

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din JaponiaAmbasadorul Japoniei în Republica Moldova, Excelența Sa Yoshihiro Katayama, a menționat că evenimentul are loc în contextul aniversării a 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-nipone. În opinia sa, parteneriatul între Republica Moldova și Japonia devine tot mai puternic, existând încă multe posibilități neexplorate. Referitor la cooperarea între instituțiile universitare, diplomatul a salutat intențiile de colaborare și aprofundare a relațiilor, ceea ce va contribui la dezvoltarea învățământului superior medical, la realizarea schimbului de bune practici în domeniu și la îmbunătățirea calității tratamentului medical acordat populației ambelor țări. Totodată, ambasadorul Japoniei a subliniat că este nevoie de mai mult efort în acest sens și le-a urat reprezentanților celor două instituții mult succes și o cooperare productivă. 

Excelența Sa Dumitru Socolan, Ambasadorul Republicii Moldova în Japonia, a accentuat că acest parteneriat constituie o platformă de cooperare în beneficiul ambelor țări: ,,Societatea medicală internațională celebrează un moment de victorie datorită parteneriatului stabilit, care reprezintă o sursă pentru numeroase oportunități de colaborare în viitor. Fără eforturile neurochirurgilor din ambele țări, care au găsit tangențe comune, în pofida faptului că vorbesc limbi diferite și aparțin unor culturi diferite, această colaborare nu ar fi avut loc.” Diplomatul a accentuat că generațiile viitoare vor avea de câștigat enorm de pe urma colaborării între USMF „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Shinshu.

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din JaponiaProfesorul Grigore Zapuhlîh, șef al Catedrei de neurochirurgie a USMF „Nicolae Testemițanu”, membru corespondent al Societății Japoneze de Neurochirurgie și promotor al relațiilor de cooperare moldo-niponă, a venit cu o prezentare referitor la dezvoltarea neurochirurgiei în Republica Moldova, calificând pe profesorul Hongo drept o somitate de nivel mondial în domeniul neuroștiințelor. De asemenea, profesorul Zapuhlîh a accentuat contribuția acestuia la instruirea tinerilor medici neurochirurgi, mulți dintre aceștia devenind personalități notorii în domeniu.

Profesorul emerit Kazuhiro Hongo, neurochirurg la Universitatea Shinshu, a relatat câteva detalii din istoria colaborării cu Catedra de neurochirurgie a universității noastre, în persoana profesorului Grigore Zapuhlîh, care, în anul 2007, au inițiat proiectul ,,Second International Neurosurgical Winter Meeting Zermatt”. Acest proiect a stat la baza inițierii colaborării moldo-nipone. Astfel, în perioada 2007-2010, cei doi neurochirurgi din ambele țări au realizat vizite reciproce cu ocazia diverselor conferințe și seminare de profil. 

În finalul discursului său, profesorul Hongo a punctat că urmează noi colaborări inedite axate pe metode inovative de tratare a pacienților și intervenții chirurgicale comune, la fel și participări active în toate activitățile de studii și cercetare pentru studenți și cadre științifico-didactice ale celor două universități. 

USMF „Nicolae Testemiţanu” și Universitatea Shinshu din Japonia

usmf
Universitatea Shinshu
cooperare
colaborare
neurologie

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00