Didactica: tradiţie, actualitate, perspective - genericul unei conferințe științifice internaționale

Publicat: 25.05.2020

conferinta

Aspecte ale procesului didactic al disciplinelor medicale în limba română în învățământul universitar au fost discutate în cadrul unei noi ediții a Conferinței științifice internaționale cu genericul Didactica: tradiţie, actualitate, perspective. Conferința a avut loc on-line, în data de 22 mai, și fost organizată de Disciplina de limba română din cadrul Departamentului Limba Română și Limbi Moderne a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în colaborare cu Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (România), Universitatea „Holy Cross” din Kielce (Polonia), Universitatea de Stat din Penza (Federația Rusă) şi Universitatea Lituaniană pentru Ştiinţe ale Sănătăţii din Kaunas (Lituania). 

Conferențiarul Argentina Chiriac, șef al Disciplinei de limba română, a menționat că această conferință s-a desfășurat în contextul celei de-a 75-a aniversări a USMF ,,Nicolae Testemițanu”, iar evenimentul este unul de importanță semnificativă atât pentru instituția noastră, cât și pentru partenerii externi. „Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” a fost reprezentată de opt comunicatori din cadrul Disciplinei de limba română, care au valorificat subiecte importante din aria didactică ce țin de peisajul lingvistic și dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română la mediciniști, cultura emoțiilor și a afectivității în discursul didactic, managementul comunicării în situații de conflict în organizațiile educaționale etc.”, a precizat Argentina Chiriac.

Programul conferinței internaționale a inclus opt secțiuni: Didactica ariei curriculare Limbă şi comunicare; Didactica disciplinelor medicale; Didactica în învățământul universitar; Didactica învăţământului primar şi preşcolar; Didactica ariilor curriculare Matematică, ştiinţe şi tehnologii; Didactica ariei curriculare Om şi societate; Didactica ariei curriculare Arte și Didactica Educației fizice și sportului. 

La eveniment au mai participat, cu o serie de comunicări, 40 de cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat ,,Ion Creangă”, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău și Institutul de Științe ale Educației, precum și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, și Universitatea din Klaipeda din Lituania. 

Forumul s-a desfășurat în limbile română și engleză. Toate lucrările prezentate în cadrul conferinței științifice vor fi incluse într-un volum publicat la Editura Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, iar cele mai bune lucrări selectate și redactate în limba engleză vor fi  publicate în numărul curent (nr. 2/2020) al jurnalului academic  Current and Future Perspectives on Teaching and Learning.

USMF
conferință online
conferință internațională
Didactica: tradiţie, actualitate, perspective
comunicări științifice
Disciplina de limbă română

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00