Concursul de eseuri consacrat Zilei Europei și-a desemnat câștigătorii

Publicat: 26.05.2016

DSC_9855Concursul de eseuri consacrat Zilei Europei, desfășurat în perioada 1-23 mai, și-a desemnat câștigătorii. Astfel, locul I i-a revenit lui Daniel Dmitriev, locul II - Oxanei Ciupercă, ambii studenți în anul II la Facultatea de Stomatologie, iar cea de-a III-a poziție a fost ocupată de Cristina Batrîncea, studentă în anul I, Facultatea de Medicină nr. 1. De asemenea, cu premiul special pentru creativitate s-a ales Rodica Nebunelea, studentă în anul III, Facultatea de Medicină nr. 1, iar Andriana Dobîndă, studentă în anul I la aceeași facultate, a fost apreciată pentru originalitate.

 

La ședința de înmânare a premiilor a fost prezent și Marcel Abraș, prorector pentru educație și probleme sociale al USMF „Nicolae Testemițanu”, care a încurajat tinerii să participe la astfel de acțiuni, care le dezvoltă pe lângă creativitate și o viziune de viitor, în special în ceea ce privește Uniunea Europeană. „De fapt, toți tindem în direcția aceasta și dorim să se realizeze reforme în medicină, care să aducă un plus valoare la tot ce facem noi în sistemul de sănătate din țara noastră”, a afirmat prorectorul.   

 

Potrivit șefului Catedrei de filozofie şi bioetică, Vitalie Ojovan, participarea la competiții de acest fel contribuie la dezvoltarea profesională ulterioară a tinerilor. În plus, rezultatele obținute sunt luate în calcul la obținerea burselor peste hotare și reprezintă un criteriu de departajare la concursul pentru studiile prin rezidențiat.

 

DSC_9860„Nu violenței femeilor” a fost tema prin care Daniel Dmitriev a cucerit membrii juriului, devenind învingător. În lucrarea sa medicinistul a încercat să scoată în evidență că într-un act de violență împotriva femeii, vina nu aparține doar agresorului, ci întregii societăți. Tânărul ne-a mărturisit că întotdeauna a fost atras de frumos și lucruri creative care, în opinia lui, fac bine sufletului. Pe viitor se vede aplicând pentru o carieră didactică, profesie ce necesită multă abnegație și perseverență.

 

Câștigătoarea premiului pentru originalitate - Andriana Dobîndă, participă frecvent la activități extracurriculare, care îi dau posibilitatea să se dezvolte multilateral. „Cred că Europa este colacul de salvare pentru Republica Moldova, iar noi tinerii avem nevoie de oportunități pentru a ne dezvolta”, a declarat tânăra, care, pe viitor, se vede profesând tot în Republica Moldova.

 

Participanții au abordat în lucrările lor tematici precum: rolul pe care îl joacă Europa în lume, angajamentul Europei privind combaterea violenţei faţă de femei, criza refugiaţilor, sănătatea cetăţenilor, parcursul european al Republicii Moldova ș.a. Juriul, format din reprezentanții BȘM și ai Catedrei de filosofie și bioetică, a evaluat lucrările participanților în baza criteriilor prestabilite: originalitatea, creativitatea, calitatea argumentelor și claritatea exprimării.

 

La concursul de eseuri consacrat Zilei Europei au participat în total 15 mediciniști, care au primit diplome, certificate de participare şi cadouri simbolice. Ajuns la cea de-a VI-a ediție, concursul a fost organizat de Centrul de Informare Europeană din cadrul Bibliotecii Ştiinţifice Medicale a USMF „Nicolae Testemiţanu”, în colaborare cu Catedra de filozofie şi bioetică.

 

  [nggallery id=375]

Concursul de eseuri consacrat Zilei Europei și-a desemnat câștigătorii

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00