MHELM

Absolvenților Programului de formare „Leadership și management” le-au fost acordate certificate de confirmare

Publicat: 19.10.2022

 

MHELMPrimii 15 reprezentanți ai echipei manageriale ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au primit certificatele de absolvire a cursurilor de perfecționare la specialitatea „Leadership și management”. Activitățile de instruire au fost desfășurate în perioada 6 octombrie 2021-15 martie 2022 în cadrul Programului de formare continuă „Leadership și management în învățământul superior din Moldova” (Moldova Higher Education Leadership and Management – MHELM). Festivitatea a avut loc în data de 18 octombrie curent, în prezența partenerilor proiectului de la Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM), coordonator național, și de la Universitatea Gloucester, Regatul Unit al Marii Britanii.

Rectorul Emil Ceban a exprimat recunoștință membrilor delegației, accentuând că acest proiect este o continuare a programelor Erasmus ce promovează dezvoltarea durabilă a partenerilor din domeniul învățământului superior și va aduce multiple beneficii în managementul instituției, fiind instruite persoane-cheie din administrație. „Acest gen de program este unul inovator pentru universitățile din Republica Moldova și are drept scop consolidarea guvernanței, a planificării strategice și a managementului în universitățile din Moldova, pentru a sprijini reforma sectorului prin creșterea capacității de conducere și a capacității de gestionare a echipei de management a Universității, cu fortificarea capacităților de guvernare universitară conform bunelor practici”, a declarat rectorul.

MHELMÎn opinia profesorului Larisa Bugaian de la UTM, coordonator național al proiectului MHELM, aceste certificatele confirmă faptul că „noi vom fi acei pionieri care vom aduce îmbunătățiri și modernizare sistemului de învățământ superior din Republica Moldova, fiind la etapa lansării schimbărilor. Aceste certificate vor fi necesare și la posturile pe care le dețineți în prezent, dar și la alte funcții la care veți pretinde în viitor. Pandemia de COVID-19 a avut și avantaje, deoarece orele s-au desfășurat on-line, am avut posibilitatea să comunicăm și să interacționăm de la nord până  la sudul țării și să formăm o rețea a universităților. Astfel, grație acestui curs am aflat de experiențe și bune practici ce pot fi preluate de la alte universități din Republica Moldova și de peste hotare”, a punctat Larisa Bugaian. 

La rândul său, David Dawson, partener de proiect din Regatul Unit al Marii Britanii, a subliniat că proiectul MHELM există de 9 ani la Universitatea din Gloucester  pe care o reprezintă. „Diseminarea informațiilor despre acest program, nou în Republica Moldova, precum și a celor mai bune practici din universitățile partenere din UE în ceea ce privește proiectarea și livrarea programelor de dezvoltare profesională, ar trebui să fie un obiectiv permanent de creștere a competenței de conducere și management a universităților din Republica Moldova”, a remarcat expertul.

 

MHELMProiectul MHELM a fost implementat în consorțium cu alte șase instituții de învățământ superior din țara noastră și trei universități partenere din Germania, Marea Britanie și România. Programul de instruire a inclus patru module, la dezvoltarea cărora au participat experți din toate universitățile partenere. Astfel, primul modul a fost dedicat aspectelor de leadership și management în instituțiile de învățământ superior, al doilea prevede managementul profesional și cultura organizațională, al III-lea modul vizează managementul resurselor umane și al IV-lea ține de managementul schimbării și dezvoltarea instituțională. Cursul a fost constituit din 1200 de ore, echivalentul a 40 de credite, majoritatea dintre care a reprezentat lucrul individual, iar  restul – contact direct și a inclus diverse tipuri de activități: traininguri, ateliere de lucru, masterclassuri, studii de caz, mese rotunde, ateliere ș.a.  

Proiectul este finanțat de Programul european ERASMUS+ „Capacity building in Higher Education (CBHE)”, categoria țărilor Parteneriatului Estic, în conformitate cu Planul de acțiuni al Ministerului Educației și Cercetării pentru anul 2022. Obiectivul principal al proiectului este consolidarea guvernanței, a planificării strategice și a managementului în universitățile din Moldova, pentru a sprijini reforma sectorului prin sporirea capacității de conducere și de gestionare.

MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
MHELM
usmf
MHELM
leadership
management
Erasmus+
Capacity building in Higher Education
proiect
program
UE

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00