Ziua Internațională Anticorupție

9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție

Publicat: 08.12.2023

 

9 decembrie – Ziua Internațională AnticorupțieÎn data de 9 decembrie, comunitatea internațională marchează Ziua Anticorupție, inițiativă ce a fost instituită cu scopul de sensibilizare a fiecărui cetățean referitor la efectele nocive ale acestui fenomen pe termen scurt și lung și chemarea societății de a participa la combaterea acestui flagel prin eforturi comune. 

Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova condamnă orice formă de corupție, discriminare, încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau cazurile de favorizare nejustificată din partea membrilor comunității academice sau a unor persoane în raport cu altele.

În acest sens, administrația instituției organizează periodic întâlniri în mediul academic cu beneficiarii de studii și alți membri ai comunității universitare, în cadrul cărora îi încurajează să vorbească deschis despre problemele cu care se confruntă, să divulge numele persoanelor fără integritate, pentru a contribui la elucidarea circumstanţelor de comitere a abuzurilor în serviciu, inclusiv de luare sau dare de mită.  

În vederea îmbunătățirii tuturor proceselor de activitate ale Universității, în ultimii ani au fost create mai multe instrumente și canale de comunicare instituțională internă: studenții au posibilitatea să se expună în mod anonim, în baza sondajelor periodice realizate prin intermediul Sistemului Informațional de Management Universitar; este deschisă Linia Universitară Anticorupție (tel. 032 205 875) și adresele de e-mail anticoruptie@usmf.md și petitii@usmf.md, pentru ca fiecare dintre membrii comunității academice, care au întâlnit un caz de corupție, să poată sesiza conducerea Universității sau responsabilii de la decanate, catedre sau clinicile universitare. Totodată, aceștia au posibilitatea să discute direct cu decanii, prorectorii și rectorul în zilele de audiență. În holul Blocului didactic central (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 165) este o boxă, unde beneficiarii de studii sau angajații pot lăsa scrisori/note informative/mesaje legate de anumite cazuri de corupție întâlnite în Universitate.

Anual, prin decizia Senatului universitar, este aprobat și ulterior implementat Planul de acțiuni privind promovarea integrității și combaterea corupției în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu”. De asemenea, începând cu anul 2014, USMF „Nicolae Testemiţanu” desfășoară anual campania de integritate instituțională și de combatere a corupției cu genericul „Corupția contaminează, fii imun și acționează!”, prin intermediul căreia membrii comunității universitare sunt informați despre riscurile acestei practici murdare și sancțiunile ce pot fi aplicate. 

Ziua Internațională Anticorupție
usmf
universitate
Ziua Internațională Anticorupție
anticorupție
campanie
linia anticorupție
integritate
integritate instituțională

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Republica Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00