Matineul copiilor la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 22.12.2017

DSC_7643Spiritul Crăciunului se simte din plin la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” prin cântece, dansuri, poezii și voie bună alături și de cei micuți. Peste 100 de copii ai angajaților instituției noastre au participat la tradiționalul matineu pentru copii, organizat în data de 20 decembrie.

Micuții au fost întâmpinați de personaje din poveste, și anume de Fulguţa şi câinele Grivei - simbolul anului 2018. Entuziasmați de spectacolul prezentat de actorii Teatrului Municipal de Păpuși „Guguță”, copiii au demonstrat că sunt cei mai buni la cântec, dans și poezie. Aceștia au fost împărțiți în două grupuri - echipa iepurașilor și echipa cocoșeilor, pentru a vedea cine este mai iute în activitățile organizate de personajele din basme. Ca întotdeauna, a câștigat Prietenia.

DSC_7675Cel mai așteptat moment al evenimentului a fost cel în care Moş Crăciun a deschis desaga sa cu daruri, iar fiecare copil s-a străduit să-i recite o poezie sau să-l încânte cu un colind, pentru a-și primi cadoul binemeritat.

În acest an, peste 800 de copii ai angajaților Universității noastre s-au bucurat de darurile Moșului.

 

 

 

  [nggallery id=655]

Matineul copiilor la USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts