Profesorul Pavel Bâtcă - un inovator în chirurgia națională, Lucrător Emerit al Școlii Superioare

Published: 05.10.2017

Bâtcă PavelUna dintre personalitățile remarcabile din domeniul medicinei, care s-a evidențiat pe parcursul vieții prin profesionalism, atitudine conștiincioasă, dăruire și sacrificiu, a fost regretatul chirurg Pavel Bâtcă, care astăzi ar fi împlinit 90 de ani de la naștere.

Pavel Bâtcă s-a născut în data de 5 octombrie 1927 în oraşul Chişinău. După absolvirea Școlii medii nr. 4 din capitală, în 1946, este înmatriculat la Facultatea de Medicină Generală a Institutului de Stat de Medicină din Chişinău, pe care a absolvit-o cu menţiune în anul 1951.

Și-a început activitatea profesională la Spitalul din satul Şişcani, raionul Cărpineni. În anul 1952 îşi continuă studiile prin secundariat clinic în domeniul chirurgiei la Catedra de chirurgie de spital, sub conducerea eminentului savant și chirurg - profesorul Pavel Rîjov, concomitent desfășurându-și activitatea de asistent la aceeaşi catedră.  

În 1957, Pavel Bâtcă susţine cu succes teza de doctor în științe medicale la tema „Osteosinteza intramedulară a oaselor tubulare lungi”. Ulterior i se conferă titlul științifico-didactic de conferențiar. Acumulând mai multă experienţă în domeniul chirurgiei, în anul 1972, susţine teza de doctor habilitat în științe medicale la tema „Tratamentul chirurgical al obliteraţiilor vasculare acute şi cronice” și, în scurt timp, devine profesor.

Timp de 27 de ani a condus Catedra de chirurgie de spital (1964-1991), unde în această perioadă, Domnia Sa a contribuit la dezvoltarea asistenţei chirurgicale specializate în republică. A implementat noi metode de tratament chirurgical al traumelor şi afecţiunilor venelor periferice ale membrelor inferioare. A aplicat în practică noi metode de tratament în coarctaţia aortică, a anevrismelor şi a ocluziilor aterosclerotice de aortă, a fistulelor arterio-venoase ș.a.

Profesorul Pavel Bâtcă a desfășurat o activitate clinică complexă în domeniul chirurgiei vasculare, fapt care a contribuit la  fondarea Secției de chirurgie vasculară în cadrul Spitalului Clinic Republican. La inițiativa  Domniei Sale a fost creată și Secția de chirurgie septică abdominală, unde, grație metodei „abdomenului deschis” a fost redusă considerabil letalitatea chirurgicală în tratamentul peritonitelor grave. Pavel Bâtcă a contribuit substanțial și la crearea serviciului de anestezie, diversificând astfel tipurile operaţiilor efectuate în cadrul serviciului chirurgical.

În plan didactic, profesorul Pavel Bâtcă a implementat metodologia medicinei bazate pe dovezi și a pus un accent deosebit pe însuşirea manoperelor practice de către tinerii chirurgi. Zeci de rezidenţi, sub conducerea Domniei Sale, au efectuat primele operaţii, perfecţionându-şi abilitățile și tehnicile chirurgicale. Din anul 2004 și până la ultima suflare, Pavel Bâtcă a activat în calitate de profesor consultant la Catedra de chirurgie nr. 2 a Universității noastre.

Realizările științifice ale savantului sunt prezentate în peste 180 de publicații, inclusiv 5 monografii, numeroase brevete de invenție și inovații ș.a., care au fost prezentate la numeroase forumuri ştiinţifice naţionale şi internaţionale, fiind apreciate în țară și peste hotare, ulterior,  aplicate în practica chirurgicală.

Sub conducerea Domniei Sale au fost susţinute 5 teze de doctor în științe medicale şi 2 teze de doctor habilitat.

Activitatea multilaterală și prodigioasă a profesorului Pavel Bâtcă a fost înalt apreciată cu medaliile „Meritul civic” (1995) și „Nicolae Testemițanu” (2012), ordinele „Дружба народов”,  „Gloria muncii” și „Ordinul Republicii”, titlul onorific „Lucrător Emerit al Școlii Superioare din RSSM”, numeroase diplome de onoare ale Guvernului, Ministerului Sănătăţii și Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pavel Bâtcă s-a stins din viață în data de 13 iunie 2014.

 

Profesorul Pavel Bâtcă - un inovator în chirurgia națională,  Lucrător Emerit al Școlii Superioare

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts