examenul OSCI

Absolvenții programului Asistență medicală generală au susținut examenul la stagiul practic prin metoda OSCE

Published: 24.05.2024

 

examenul OSCIO nouă promoție de absolvenți ai programului de studii superioare de licență Asistență medicală generală de la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a susținut examenul final la stagiul practic „Îngrijiri calificate”, prin metoda examenului clinic obiectiv structurat (The Objective Structured Clinical Examination – OSCE).

Evaluarea a avut loc pe data de 20 mai 2024 la Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM), unde cei 11 studenții din anul IV și-au demonstrat dexteritățile practice obținute până în prezent sub diverse aspecte – de la comunicarea și interacțiunea cu pacientul până la utilizarea manoperelor practice specifice programului de instruire.

Virginia Șalaru, conferențiar universitar la Catedra de medicină de familie, responsabilă pentru programul de studii Asistență medicală generală, a menționat că stagiul a avut o durată de 7 săptămâni și reprezintă ultima etapă pentru studenți, înainte de a fi admiși la susținerea examenului de licență. Viitorii asistenți medicali cu studii superioare au fost evaluați de către membrii unei comisii, conform punctajului acumulat la parcurgerea a 5 stații complexe – resuscitarea cardio-respiratorie la adult la etapa suportului vital bazal; colectarea probelor de sânge și pregătirea pentru analiza biochimică; evaluarea pacientului cu diabet zaharat, a piciorului diabetic și școlarizarea acestuia referitor la metodele de îngrijire; evaluarea riscului de cădere la un pacient cu probleme locomotorii și școlarizarea acestuia cu privire la diminuarea acestui risc și colectarea testului citologic Papanicolau. Stagiul practic s-a desfășurat la baza clinică universitară  – Spitalul Clinic Municipal nr. 1 „Gheorghe Paladi”, unde studenții au lucrat împreună cu asistenții medicali cu pacienții internați în secții, unde au avut posibilitatea să exerseze majoritatea manoperelor practice, inclusiv în Laboratorul de nursing de la Catedra de medicină de familie.  

examenul OSCIÎn aceeași zi, pentru a se familiariza cu infrastructura Centrului și, respectiv, cu modul de organizare a examenului prin metoda OSCE pentru studenții de la programul Asistență medicală generală, CUSIM-ul a fost vizitat de către asistentul universitar Hilary Mendel, specialist în asistență medicală generală de la University of North Carolina din Greensboro, SUA, care s-a aflat  într-o vizită de lucru la USMF „Nicolae Testemiţanu” în perioada 14-24 mai curent. Ulterior, formatoarea a ținut un atelier de instruire „Dezvoltarea gândirii critice și evaluarea studenților” (Critical Thinking Development&Evaluation in Students) destinat cadrelor didactice de la Universitate, în vederea fortificării competențelor acestora prin simulare, dezvoltarea și aplicarea gândirii critice în instruirea studenților de la programul AMG. Vizita a fost organizată în cadrul proiectului ”American Medical Speaker Program”, finanțat de U.S. Department of State. Principalele obiective ale proiectului sunt: transferul de cunoștințe, îmbunătățirea abilităților practice și consolidarea capacităților de cercetare și predare ale personalului științifico-didactic.

OSCE este o metodă de evaluare recomandată de Federația Mondială pentru Educație Medicală (World Federation for Medical Education) – stabilit ca obiectiv în Planul strategic de dezvoltare a Universității pentru perioada 2021-2030, la domeniul Activitatea didactică educațională. Implementarea OSCE se desfășoară în conlucrare cu Departamentul Didactic și Management Academic și Decanatul Facultății de Medicină nr. 1.

examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
examenul OSCI
usmf
medicina
universitate
CUSIM
examenul OSCI
Asistența medicală generală
The Objective Structured Clinical Examination
Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală
stagiu practic
studenţi

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00