Congresul Național de Anestezie și Terapie Intensivă

Noi perspective în anestezia și terapia intensivă – abordate în cadrul unui congres științific

Published: 13.09.2023

Serghei ȘandruÎn perioada 7-9 septembrie 2023, la Chișinău a avut loc Congresul Național de Anestezie și Terapie Intensivă, organizat de Societatea de Anestezie și Reanimatologie din Republica Moldova în parteneriat cu catedrele de profil ale Universității de Stat de Medicină și farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Potrivit profesorului universitar Serghei Șandru, șef al Catedrei de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”, ediția din acest an a forumului științific a demonstrat o colaborare constructivă între Societatea de Anestezie și Reanimatologie din RM, Societatea de Tromboză și Hemostază din RM, Societatea de Respirologie din RM „Viaremo”, Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiadi”, Laboratorul de infecții intraspitalicești al USMF „Nicolae Testemițanu”.

Circa 60 de speakeri din România, Israel, Marea Britanie, Franța, SUA, Ucraina și Republica Moldova au abordat subiecte de actualitate pentru cei 330 de participanți la forum: medici anesteziologi și reanimatologi, cadre didactice și științifico-didactice, cercetători, studenți doctoranzi și medici rezidenți. 

Pe parcursul celor trei zile, au fost desfășurate 26 de sesiuni științifice, două conferințe, patru simpozioane și patru ateliere practice, precum și sesiuni dedicate activității asistentelor medicale. 

Gheorghe GhidirimAcademicianul Gheorghe Ghidirim a ținut o conferință magistrală onorifică cu genericul „Am lucrat cu el o viață!”, iar profesorul Daniela Filipescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, România  – „De ce am ales acest traseu?”.

La finalul congresului, în premieră, a fost oferit Premiul Nicolae Burdilă pentru cea mai bună comunicare orală, pe care l-au împărțit câștigătorii: Mariana Denisova, cu prezentarea orală „Cana cu apă” și Constantin Vascauțan, cu prezentarea „Deși e foarte rar, se mai întâmplă”. Ambii învingători au fost ghidați în elaborarea acestor proiecte de cercetare de către conferențiarul universitar Svetlana Plămădeală, Catedra de anesteziologie și reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”.

Programul manifestării științifice a inclus și o expoziție de tehnică, echipamente medicale și preparate medicamentoase.

Album FOTO

 

 

Congresul Național de Anestezie și Terapie Intensivă
usmf
Congresul Național de Anestezie și Terapie Intensivă
Catedra de Anesteziologie şi reanimatologie nr. 1 „Valeriu Ghereg”
Societatea de Anestezie și Reanimatologie din RM
Societatea de Tromboză și Hemostază din RM
Societatea de Respirologie din RM „Viaremo”
Asociația Chirurgilor „Nicolae Anestiadi”
Laboratorul de infecții intraspitalicești al USMF „Nicolae Testemițanu”.

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00