Delegați ai USMF „Nicolae Testemițanu” în vizită la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu

Published: 09.10.2018

Olga Cernețchi

Profesorul universitar Olga Cernețchi, prorector pentru asigurarea calităţii şi integrării în învăţământ, și Lucia Fișer, metodist, Departamentul Relații Externe și Integrare Europeană, a USMF „Nicolae Testemițanu” au participat la celebrarea celor 40 de ani de activitate ai Universității de Medicină Chineză din Gansu, Republica Populară Chineză. Vizita a avut loc în perioada 24-30 septembrie curent, la invitația părţii chineze.  

Cu acest prilej, rectorul USMF „Nicolae Testemițanu” Ion Ababii a transmis un mesaj video de felicitare prin care a exprimat înaltă gratitudine și mulţumiri pentru colaborarea fructuoasă şi suportul substanțial, acordat în realizarea proiectelor comune. „Pe parcursul celor 40 de ani de activitate, ați reușit să Vă remarcați prin muncă asiduă, responsabilitate şi dedicaţie continuă întru pregătirea specialiştilor în domeniul medicinei tradiţionale chineze și promovarea culturii medicale chineze. Apreciem înalt aportul specialiștilor Dumneavoastră, care au împărtăşit colegilor din Republica Moldova cunoştinţele şi experienţa lor în aplicarea metodelor tradiţionale chineze. Suntem ferm convinși că, împreună, vom obține rezultate remarcabile și în domeniul cercetărilor ştiinţifice”, a accentuat academicianul Ion Ababii.

Programul activităților dedicate Zilei Universității din Gansu a presupus și evenimente științifice, inclusiv Forumul Internationalizarea medicinei chineze, cu genericul One belt, one road. În cadrul ședinței plenare, prorectorul Olga Cernețchi a ținut o prezentare privind istoria și dezvoltarea medicinei tradiționale chineze în Republica Moldova. În raportul său, prorectorul a vorbit despre evoluția, promovarea și dezvoltarea medicinei tradiționale chineze în țara noastră – realizată cu sprijinul și contribuțiile guvernului chinez în colaborare cu USMF „Nicolae Testemițanu”.

Tot aici, reprezentanții USMF „Nicolae Testemițanu” au vizitat unele instituții de pe lângă Universitatea de Medicină Chineză din Gansu, precum: Clinica Universitară nr. 1, Centrul de Reabilitare, Departamentul de Acupunctură, Secția de primire a medicilor emeriți, Farmacia și Muzeul Clinicii Universitare.

Olga Cernețchi
Delegați ai USMF „Nicolae Testemițanu” în vizită la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu
Delegați ai USMF „Nicolae Testemițanu” în vizită la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu
Olga Cernețchi
Delegați ai USMF „Nicolae Testemițanu” în vizită la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu
Delegați ai USMF „Nicolae Testemițanu” în vizită la Universitatea de Medicină Chineză din Gansu
china
gansu
delegație
medicina tradiţională
specialiști

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00