Al IV-lea Congres al Medicilor de Familie din Republica Moldova

Published: 17.05.2018

DSC_5534În zilele de 16 și 17 mai a.c., la Chișinău s-a desfășurat al IV-lea Congres al Medicilor de Familie din Republica Moldova cu participare internațională. Manifestarea a fost organizată de Catedra de medicină de familie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și Asociația Medicilor de Familie din Republica Moldova, în contextul a două evenimente semnificative pentru medicina de familie din Republica Moldova - 40 de ani de la Declarația din Almatî și 20 de ani de la instituirea medicinei de familie în țara noastră.

 

DSC_5537În cuvântul său de deschidere, ministrul sănătății, muncii și protecției sociale Svetlana Cebotari a menționat că medicina de familie este veriga principală în sistemul de sănătate și, deși s-au întreprins un șir de măsuri în scopul eficientizării activității și îmbunătățirii calității asistenței medicale prestate, totuși acest domeniu întâmpină provocări și dificultăți. „Avem nevoie de eforturi conjugate pentru a aduce schimbare în asistența medicală primară și a crea condiții atractive pentru medicii de familie, inclusiv tinerii specialiști. Asistența medicală primară devine o obligație a statului și un drept universal al cetățeanului din țara noastră”, a declarat Svetlana Cebotari. Potrivit oficialului, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale va participa activ la dezvoltarea și racordarea modelului asistenței medicale primare la standardele moderne prin implementarea practicii individuale a medicului de familie. Astfel, pacienții vor putea beneficia de servicii medicale calitative și accesibile, iar medicii de familie de salarii competitive și condiții optime de muncă.

DSC_5570Ghenadie Curocichin, președintele Asociației Medicilor de Familie din Republica Moldova, a subliniat că în prezent se depun eforturi majore pentru a instrui specialiști în medicina de familie abili și capabili să privească în dinamică orice problemă de sănătate din punct de vedere biomedical, psihomedical și sociologic. „Medicii de familie sunt singurii specialiști pregătiți să îngrijească pacienți de toate vârstele. Ei sunt soluția ideală pentru orice sistem de sănătate eficient. Medicul de acum, precum și cel al viitorului, va munci din ce în ce mai mult în echipe multidisciplinare”, a afirmat profesorul Curocichin.

DSC_5580Gheorghe Rojnoveanu, prorector pentru activitate ştiinţifică a USMF „Nicolae Testemițanu”, a precizat că de nivelul şi calitatea asistenţei medicale primare depinde eficienţa activităţii tuturor domeniilor şi nivelelor sistemului de sănătate cu repercursiuni asupra stării de sănătate a populaţiei. ,,Colectivul Universităţii conştientizează responsabilitatea ce i se atribuie în instruirea universitară, postuniversitară prin rezidenţiat şi de formare continuă a medicilor de familie. O atenţie sporită se acordă armonizării procesului de studiu la standardele europene şi mondiale, la toate etapele de formare continuă a specialiştilor în domeniu. Medicii, absolvenţi ai universităţii noastre după gradul de competenţă profesională trebuie să corespundă exigenţelor de calitate ale timpului, acesta este obiectivul principal al Strategiei de dezvoltare a Universităţii pană în anul 2020”.

DSC_5581În cadrul forumului au fost abordate problemele actuale în practica medicului de familie, rolul și funcțiile acestuia, standardele de pregătire profesională și de activitate în domeniu, rolul Centrului Universitar de Simulare în Instruirea Medicală în formarea profesională a medicilor de familie, instruirea medicală continuă și experiența internațională în utilizarea tehnologiilor contemporane pentru formarea specialiștilor. Printre subiectele-cheie elucidate în lucrările congresului s-au regăsit și racordarea sistemului de asistență medicală primară la modelul european, sporirea încrederii pacientului în medicul său de familie, creșterea calității serviciilor medicale ș.a.

Evenimentul a întrunit peste 400 de specialiști din Republica Moldova, România, Estonia, Rusia, Elveția ş.a.

Vezi fotografii pe: 

https://www.facebook.com/pg/usmf.md/photos/?tab=album&album_id=1825144267537985

Al IV-lea Congres al Medicilor de Familie din Republica Moldova
usmf
medici
familie
congres

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00