Abordarea complexă a pacientului dializat

Published: 26.03.2018

IMG_0184În data de 23 martie curent, a avut loc Şedinţa Societăţii Medicilor Endocrinologi din Republica Moldova cu genericul „Abordarea complexă a pacientului dializat”, organizată de Catedra de urologie și nefrologie chirurgicală, Catedra de endocrinologie și Catedra de igienă generală ale Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Evenimentul a fost deschis de profesorul universitar Adrian Tănase, șeful Catedrei de urologie și nefrologie chirurgicală, care a prezentat date statistice din istoria activității serviciului de dializă și transplant renal în Republica Moldova. Conform declaraţiilor  profesorului, hemodializa în republica noastră are o istorie foarte bogată. Până în anul 1955, în ţară nu au existat secții specializate în urologie, bolnavii de acest profil fiind tratați în secțiile de chirurgie generală. Prima Secție de urologie, cu 25 de paturi, a fost organizată  în incinta Spitalului Clinic Republican, în 1955. Primul şef de secţie a fost profesorul Solomon Goligorskii, care, mai târziu, în 1962, a inițiat Cursul de urologie la Catedra de chirurgie facultativă, condusă de profesorul Nicolae Anestiadi din cadrul Institutului de Stat de Medicină din Chișinău.

IMG_0200Ovidiu Tafuni, conferenţiar universitar la Catedra de igienă generală, a vorbit despre particularitățile nutriției pacienților cu boală renală cronică tratați prin dializă. „Boala renală cronică reprezintă un nume generic pentru o serie de boli care conduc în timp la afectarea ireversibilă a funcției renale, necesitând suplinirea acesteia sau ajungându-se la transplantul renal. Aceasta cuprinde un număr mare de condiții clinice, care au ca trăsătură comună scăderea ratei de filtrare glomerulară. Din aceste considerente, este foarte important ca nutriția să fie adaptată adecvat în funcție de stadiul bolii renale”, a menționat conferențiarul.

Ana Vîrtosu, medic endocrinolog la Spitalul Internaţional Medpark, a vorbit despre controlul glicemic la persoanele cu diabet zaharat tratate prin hemodializă, accentuând că în conformitate cu datele statistice din 54 de țări, 80% dintre cazurile de boală renală finală sunt cauzate de diabetul zaharat, hipertensiunea arterială sau o combinație dintre acestea. Medicul a menționat că insuficiența renală duce la o scădere a necesarului de insulină, dar și la creșterea rezistenței la aceasta, care, alături de secreția redusă a hormonului respectiv, sunt compensate prin clearance-ul redus al insulinei la nivel renal.

[nggallery id=759]

Abordarea complexă a pacientului dializat

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00