Studenți din Germania la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 06.11.2017

IMG_8148Un grup de studenți de la Universitatea de Medicină din München, Germania, a vizitat Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în perioada 2-6 noiembrie curent.

Pe parcursul a patru zile, delegația germană reprezentată de Johanna Fisher, Sarah Wunsch, Max-Joseph Grimm, Alicia Gantzkow, Nora Hoen, Raoul Haaf, Adrian Kruger, Susanna-Elena Schon, Alicia Hernandez-Schnelzer a vizitat mai multe subdiviziuni universitare, printre care Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală, Muzeul de anatomie a omului, Catedra de morfopatologie ș.a. Studenții germani au participat la cursuri și ore practice alături de mediciniștii noștri și au vizitat diverse obiective turistice din capitală și de la Orheiul Vechi.

DSC_5223În data de 3 noiembrie, studenții din Germania au avut o întrevedere cu rectorul USMF „Nicolae Testemițanu”, profesorul Ion Ababii, unde au venit cu impresii despre programul de mobilitate pe care îl desfășoară aici, condițiile de cazare ș.a.

Rectorul Ion Ababii le-a vorbit despre programele de instruire la Universitatea noastră și i-a îndemnat pe studenții germani să fortifice relațiile de colaborare cu studenții noștri, pentru că în timp vor câștiga parteneri de încredere.

Nora Hoen, studentă în anul V la Medicină generală, Universitatea de Medicină din München, a rămas impresionată de Muzeul de anatomie, unde sunt prezentate mult mai multe maladii decât în muzeul instituției lor. Colega sa Johanna Fischer a făcut o comparație între Centrul Universitar de Simulare în Instruirea Medicală (CUSIM) al Universității noastre și cel din Germania, remarcând că al lor este mult mai mic, dispune de mai puține servicii și nu le oferă întotdeauna posibilitatea să participe la instruirile prin simulare așa cum se întâmplă la CUSIM.

Mobilitatea academică s-a desfășurat în cadrul parteneriatului bilateral dintre reprezentanța Asociației Europene a Studenților în Medicină din Chișinău și din München. Vizita a fost organizată de Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină, care este membră a European Medical Students Association din anul 2016.

[nggallery id=631]

 

 

Studenți din Germania la USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00