O nouă cantină în Campusul studențesc al USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 23.10.2017

DSC_4500O nouă cantină a fost deschisă vineri, 20 octombrie, în Campusul studențesc al Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” din Republica Moldova. Noul local, denumit Aloha, ce înseamnă „Salut” în limba hawaiiană, are o capacitate de 90 de locuri, iar bucatele variate vor fi gătite de patru bucătari din Moldova şi unul din India.

Cantina se distinge prin interiorul modern, pereții decorați cu tapete în formă de ziare, mobilierul de lemn masiv și scaunele tapițate cu catifea.  

Programul de activitate este între orele 9:00-21:00, perioadă în care, la solicitare, vor fi prestate servicii de catering în toate căminele studențești ale Universității. Pentru un prânz doritorii vor scoate din buzunar între 30 şi 50 de lei.

La ceremonia de inaugurare a localului au participat rectorul Ion Ababii, prorectori, reprezentanți ai Asociaţiei Studenţilor şi Rezidenţilor în Medicină, administratori de cămine, studenți autohtoni și internaționali, rezidenți și alți oaspeți.

DSC_4571Potrivit rectorului Ion Ababii, administraţia Universităţii este preocupată continuu și de studenții altor state care își fac studiile la noi, în special, pentru cei din India, o țară cu tradiții culinare specifice, și depune eforturi constante ca să le fie asigurate cele mai bune condiții de studii şi de trai, astfel încât tinerii să devină buni specialiști și să profeseze medicina la ei în țară.

Muhammed Sidhiq, student în anul III la Facultatea de Medicină nr. 2,  a declarat că este entuziasmat de deschiderea acestui local, deoarece, în opinia lui, studenții din India au nevoie să mănânce bucatele specifice lor. Medicinistului îi place și mâncarea tradițională a țării noastre, în special mămăliga și zeama de pui, iar dintre bucatele indiene preferă Biryani, friptură de pui cu orez.   

La finalul ceremoniei a fost organizat un mic fourchette pentru invitați.  

Cantina Aloha a fost deschisă ca rezultat al solicitărilor crescânde ale studenţilor la cantina cu bucătărie indiană Salt N’Pepper, care și-a început activitatea în septembrie anul trecut.

[nggallery id=626]

 

 

O nouă cantină în Campusul studențesc al USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00