Ambasadorul Lituaniei în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”

Published: 26.06.2017

DSC_7174Rimantas Latakas, ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova și Zemonas Stanevicius, expertul Uniunii Europene la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor au întreprins, astăzi, o vizită la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.

În cadrul unei întrevederi cu rectorul Universității, prof. Ion Ababii le-a povestit oficialilor despre relațiile de colaborare pe care le are instituția noastră cu Universitatea de Științe ale Sănătății din Kaunas, în special pe segmentul cardiologiei intervenționale și și-a exprimat interesul pentru dezvoltarea unor noi parteneriate cu alte instituții de învățământ superior medical din Lituania. Academicianul Ababii a menționat că, la momentul de față, obiectivul prioritar al Universității este crearea unui spital universitar, în realizarea căruia partenerii lituanieni ne pot oferi un suport în acest sens, având o experiență bogată în acest domeniu.

DSC_7170Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova, Rimantas Latakas a precizat că, în prezent, cea mai interesată pentru o eventuală colaborare este Universitatea din Vilnius, care este cea mai mare din Lituania și una dintre cele mai vechi instituții de învățământ din Europa de Est. Universitatea din Vilnius are 14 facultăți, inclusiv Facultatea de Medicină.

Rectorul Ion Ababii a remarcat experiența țărilor baltice în domeniul istoriei medicinei, în special în crearea muzeelor de istorie a medicinei, subliniind necesitatea participării unor experți internaționali în elaborarea conceptului Muzeului de Istorie a Medicinei din Moldova.  

Oficialii lituanieni au apreciat inițiativa Universității noastre de a coopera și în domeniul de conservare a patrimoniului medicinei autohtone și au dat asigurări că vor susține această idee. Rimantas Latakas a accentuat deschiderea pentru Republica Moldova, în semn de apreciere că țara noastră a fost prima care a recunoscut independența Lituaniei. Totodată, ambasadorul a menționat că este dispus să sprijine toate parteneriatele existente și să contribuie la inițierea unor noi colaborări pe viitor întru fortificarea relațiilor de cooperare bilaterală.

[nggallery id=569]

 

 

Ambasadorul Lituaniei în vizită la USMF „Nicolae Testemițanu”

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00