Experiența elvețiană în reabilitarea medicală

Published: 27.04.2017

DSC_3329Specialiștii în reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală au abordat cele mai stringente probleme din domeniu în cadrul unei conferințe științifice, cu genericul Abordarea multidisciplinară a sindromului algic în medicina fizică şi de reabilitare, care s-a desfășurat la 25 și 26 aprilie curent. În cadrul acestei reuniuni profesionale au fost discutate și subiecte privind sindroamele algice atestate frecvent în practica medicului reabilitolog, managementul durerii prin tratamentele medicamentoase, cât și prin alte mijloace, cum ar fi: kinetoterapia, ergoterapia ş.a.

 

Manifestarea a întrunit peste 200 de participanţi, iar în calitate de moderatori au fost şase experţi din Elveţia. Evenimentul a fost deschis cu un omagiu adus regretatului profesor Nicolae Testemițanu de către Minodora Mazur, profesor universitar, Disciplina de medicină internă-semiologie, medic reumatolog. Profesorul a punctat realizările ilustrului manager în consolidarea sistemului de sănătate din țară și a evidențiat calitățile sale de savant, care a contribuit la dezvoltarea și prestarea serviciilor medicale calitative pentru toate categoriile sociale.

 

DSC_3331Unul dintre invitații elvețieni, Rainer Kloeti, dr. șt. med., specialist în reumatologie, a prezentat auditoriului principalele aspecte ale sistemului elvețian de sănătate şi principiile de organizare ale reabilitării medicale din această țară.

 

Potrivit profesorului Oleg Pascal, șeful Catedrei de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală, în prezent, cel mai important pentru serviciul de reabilitare din Republica Moldova este de a introduce o abordare multidisciplinară și de a implementa principiul de lucru în echipă, care să fie constituită din kinetoterapeuți, ergoterapeuți, psihologi, logopezi, fizicieni și alți specialiști în reabilitare.

Adrian Prepelița, asistent universitar, Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală, ne-a declarat că a participat la această conferință cu scopul de a se familiariza cu cele mai noi metode de diagnostic și tratament în reabilitare medicală, pe care le va aplica ulterior în practica de zi cu zi. Tânărul și-a exprimat speranța că, datorită suportului partenerilor elvețieni, serviciul de reabilitare din țara noastră se va dezvolta considerabil.

 

DSC_3376În cea de-a doua zi a evenimentului a fost organizat un atelier de lucru în Secția de neurorecuperare primară a IMSP Institutul de Neurologie și Neurochirurgie (INN), cu genericul Rolul echipei multi-profesionale în planificarea oportună și coordonată a tratamentului de reabilitare medicală. O echipă constituită din specialişti în reabilitare (un kinetoterapeut, un ergoterapeut, un logoped, un fizician ş.a.) a discutat cazul unei paciente, care a fost internată în luna martie în acest spital. În prealabil, tinerii au stabilit  un plan de tratament, iar în cadrul workshop-ului  au pus în discuție rezultatele obținute.

 

Leonid Perjovschi, kinetoterapeut superior din cadrul INN, a menționat că astfel de întruniri se efectuează de două ori în săptămână/săptămânal, unde sunt discutate cazurile mai grave şi se stabilesc planurile de recuperare pentru fiecare pacient în parte, care sunt monitorizate și raportate sistematic.

 

Alte subiectele abordate pe parcursul celor două zile au fost: măsura forţei musculare în kinetoterapie, mecanismele de cronicizare a durerii, diagnosticul şi intervenţiile terapeutice în durere, măsurile chirurgicale decompresive în chirurgia spinală, efecte benefice ale reabilitării în ameliorarea durerii la pacienţii cu artrita reumatoidă - caz clinic, managementul durerii la pacienţii cu artroza genunchiului, particularităţile sindromului dolor după amputaţii de membre inferioare ș.a.

 

Conferinţa științifică a fost organizată de  Catedra de reabilitare medicală, medicină fizică şi terapie manuală a Universității de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, cu suportul Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova și al Societății Specialiştilor în Reabilitare Medicală şi Medicină Fizică din RM.

 

[nggallery id=527]

Experiența elvețiană în reabilitarea medicală

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00