Finaliștii programului „Burse pentru Viitorul Tău” 2017

Published: 03.03.2017

DSC_1243În data de 2 martie curent, Centrul de Informații Universitare a organizat ceremonia de premiere a finaliștilor programului Burse pentru Viitorul Tău. În acest an, cinci studenţi de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au devenit bursieri,  şi anume: Natalia Vițu și Ștefan Crețu, studenți în anul I, Facultatea de Medicină nr. 1; Mihail Ivanov și Eugen Ursu, anul III de studii; și Luminița Șpac, studentă în anul II.

 

Președintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova, Grigore Belostecinic, rector al Academiei de Studii Economice a Moldovei, a felicitat tinerii bursieri îndemnându-i să tindă spre noi scopuri şi realizări. Totodată, academicianul i-a încurajat să profite de posibilităţile care le sunt oferite şi să acumuleze cât mai multe cunoştinţe în domeniul în care doresc să profeseze.

 

DSC_1214Nadejda Velişco, şef Direcţie învăţământ superior şi dezvoltare a ştiinţei din cadrul Ministerului Educației, a citit cu mare atenție eseurile studenților, remarcând că în acest an au fost mult mai pline de conţinut, au exprimat mai bine și mai clar determinarea studenților de a reuși în toate.

 

La ediția curentă au participat 97 de studenți din anii I-III de studii, de la 14 instituții de învățământ superior din țară. În rezultatul evaluării dosarelor de către Comisia de experți independenți, au fost selectați 30 de finaliști, care vor beneficia de burse anuale în valoare de 6 000 de lei fiecare. Alte două burse au fost oferite pentru studenții din anul I de către o fostă bursieră, în semn de recunoștință pentru sprijinul pe care l-a primit la rândul ei beneficiind de acest program.

 

Burse pentru Viitorul Tău este un proiect care, în opinia noastră, contribuie la dezvoltarea educaţiei, asigurarea unei dezvoltări durabile a tinerei generaţii, care la rândul ei trebuie să aducă plus valoare pentru ţara noastră”, a declarat Serghei Cebotari, preşedintele BC „Moldova Agroindbank” SA.

 

DSC_1202Unul dintre bursierii de la Universitatea noastră, Eugen Ursu, a adresat mulţumiri tuturor celor care au făcut posibil acest program de burse: „Suportul acordat ne oferă şansa la o dezvoltare continuă, în procurarea materialelor de studii, participarea la workshopuri şi conferinţe. Totodată, ţin să menţionez încrederea pe care ne-aţi inspirat-o prin exemplul Dumneavoastră, investind în noi”. O altă medicinistă, Luminița Șpac ne-a mărturisit că beneficiază de acest program de burse pentru al doilea an consecutiv și nu s-a aşteptat să se regăsească printre câștigători. Tânăra a menţionat că intenționează să investească banii primiți în participarea la manifestări științifice şi traininguri, astfel încât să acumuleze cât mai multe cunoştinţe în domeniul medicinei.

 

Programul Burse pentru Viitorul Tău a fost lansat în anul 2014 întru susținerea tinerilor dezavantajați din Republica Molodva și este realizat de Centrul de Informații Universitare, cu suportul financiar integral al BC „Moldova Agroindbank” SA. Scopul proiectului  este de a asigura accesul echitabil la studii universitare și susținerea materială a tinerilor ce provin din familii social-vulnerabile, din familii cu mulți copii sau sunt orfani, care se află sub tutelă sau sunt cu dizabilități.

 

Le aducem sincere felicitări câștigătorilor și le dorim noi performanțe pe viitor!   



 [nggallery id=491]

Finaliștii programului „Burse pentru Viitorul Tău” 2017

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00