Internaționalizarea universităților din Republica Moldova

Published: 24.02.2017

DSC_0866Reprezentanții Departamentului Relații Externe și Integrare Europeană al Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” au participat, în data de 23 februarie curent, la un seminar cu genericul Internaționalizarea universităților din Republica Moldova membre a Agenției Universitare a Francofoniei (AUF), găzduit de instituția noastră.

 

Trainingul a fost moderat de Peter Kruzslic, director administrativ la Universitatea din Seghedin, Ungaria. Expertul este cel care a creat și a implementat pentru prima dată conceptul de internaționalizare la universitatea sa, după care a fost cooptat în cadrul proiectului AUF să extindă acest modul și la alte instituții partenere. Peter Kruzslic ne-a declarat că a fost entuziasmat să lucreze cu reprezentanții universităților într-un mediu plăcut cum este USMF „Nicolae Testemițanu” și a menționat că în spațiul francofon întotdeauna relațiile între parteneri sunt eficiente și amicale. Întrunirea pe care a moderat-o a fost una stimulantă din punct de vedere intelectual, expertul fiind surprins de dinamismul, angajamentul și entuziasmul colegilor din Republica Moldova.

 

DSC_0871În cadrul workshopului a fost realizat un schimb de bune practici în ceea ce privește dezvoltarea proiectelor interculturale în spațiul francofon. Totodată, s-au pus în discuție proiectele care se desfășoară la moment în țara noastră, dar și posibilitățile de a dezvolta altele noi. Potrivit Claudiei Vișan, responsabil de proiecte, formare, guvernanță și cercetare la Antena AUF, seminarul se înscrie în proiectul AUF „Fortificarea contribuției instituțiilor membre la dezvoltarea interculturală și la deschiderea internațională” și are drept obiectiv principal inițierea universităților din țara noastră în dezvoltarea unor noi parteneriate. Regula de bază este existența unei componente francofone, cum ar fi o subdiviziune specializată sau desfășurarea unor activități de predare a limbii franceze.

 

La eveniment au participat reprezentanții departamentelor de relații internaționale de la 8 instituții de învățământ superior din Moldova: USMF „Nicolae Testemițanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea Agrară de Stat  din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Liberă Internațională din Moldova,  precum și responsabili de la Ministerul Educației.

  [nggallery id=485]

Internaționalizarea universităților din Republica Moldova

Preluarea informației de pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu” poate fi efectuată doar cu indicarea obligatorie a sursei și a linkului direct accesat pe www.usmf.md.

SOCIAL MEDIA

Comentarii

Contacts

Blocul didactic nr. 4,
bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 194B,
mun. Chişinău, MD-2004,
Moldova

Program de lucru
Luni-vineri 08:00-18:00
Pauza de masă
12:00-13:00